13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialUn conflict tragic

Un conflict tragic

Traian Băsescu trebuie să aleagă între „blonda de la Cotroceni“, cu toate relațiile ei dubioase de familie și de amiciție, și sutele de mii de oameni care au boicotat referendumul din 2012, pentru ca țara să nu cadă pe mâna unei clici conduse din umbră de infractorul Voiculescu.

În sfârșit, după o tăcere de o lună și ju­mă­tate, asumată îndată după încheierea man­datului, Traian Băsescu a revenit cu verva po­lemică știută, spre bucuria presei care toc­mai se întreba cum să umple cu brea­king news un prânz de duminică. A făcut-o cu ocazia Congresului PMP, dar, așa cum a spus, se simțea oricum obligat să rupă tă­cerea. Și pe bună dreptate: scandalurile din ultimele săptămâni păruseră că îi „de­mo­lau“ mandatul, sugerând că toată lupta an­ticorupție de zece ani a fost o iluzie și că sun­tem tot acolo de unde am plecat în 2005. Aceasta a fost tema principală a dis­cursului. Ceea ce n-a spus Traian Băsescu este că tentativa de „demolare“ a man­da­tului, discreditarea justiției și a instituțiilor nu a fost de data aceasta în principal opera adversarilor săi bine cunoscuți, de la Ponta și până la Antena 3 și RTV. Într-adevăr, acum „demolarea“ a fost opera protejatei sale, Elena Udrea, absentă de la Congres și că­reia abia câteva ore mai târziu Comisia ju­ridică a Camerei avea să-i ridice toate imu­nitățile în nu mai puțin decât în trei dosare de corupție.

Citește continuarea textului în Revista 22.

Cele mai citite

Alexander Zverev, campion la Foro Italico

Germanul Alexander Zverev a câştigat pentru a doua oară în carieră turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, după ce l-a învins în finală...

FOTO. Beat, a intrat cu mașina pe şantierul de modernizare a liniilor de tramvai de la Barbu Văcărescu

Un incident grav a avut loc noaptea trecută în București, unde un șofer băut a pătruns cu mașina pe șantierul de modernizare a liniei...

Grecia, la picioarele lui Răzvan Lucescu! Antrenorul român a cucerit un nou titlu cu PAOK Salonic

Formația PAOK Salonic, pregătită de antrenorul român Răzvan Lucescu, s-a impus cu scorul de 2-1 pe terenul rivalei locale Aris și a câștigat al...
Ultima oră
Pe aceeași temă