21.5 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialUltimul discurs al lui Obama - cel mai puțin urmărit

Ultimul discurs al lui Obama – cel mai puțin urmărit

Ultimul discurs despre Starea Uniunii pe care preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, l-a rostit marţi a fost şi cel care a înregistrat cele mai slabe rezultate în ceea ce priveşte audienţa, informează Agerpres.

Datele provin de la Nielsen – cea mai mare companie de măsurare a audienţelor online, informează joi EFE. 

În medie, 31,3 milioane de telespectatori au urmărit la televizor discursul lui Obama, în scădere faţă de cei 31,7 milioane de telespectatori înregistraţi în 2015 şi mult sub media de 52,7 milioane de telespectatori obţinută cu ocazia primului său discurs privind Starea Uniunii, din ianuarie 2009. 

Totuşi, trebuie menţionat că măsurătorile Nielsen nu i-au inclus şi pe cei care au urmărit discursul lui Obama pe internet, ci doar audienţele celor 13 posturi de televiziune care au transmis evenimentul. 

La fel ca Obama, şi predecesorii săi în funcţie – republicanul George W. Bush şi democratul Bill Clinton – obţinuseră cea mai scăzută audienţă la ultimele lor discursuri privind Starea Uniunii, deşi ambii au depăşit media înregistrată de Obama. În ultimul său discurs despre Starea Uniunii, Bush a fost urmărit de 37,5 milioane de telespectatori, în timp ce Clinton a reuşit să aducă în faţa televizoarelor 31,4 telespectatori, ceva mai mult decât Obama. 

Pe reţeaua socială Twitter, discursul preşedintelui american a generat 2,6 milioane de mesaje. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Transumanismul și inteligența artificială

Caracterizat sintetic, umanismul este concepția care-și asumă centralitatea omului în univers și îndeamnă la acțiuni de sprijinire a oamenilor, de eliberare și emancipare a...

“Am venit, am semnat şi acum trecem la treabă cu toţii”. FCU Craiova are un nou antrenor

FCU Craiova are un nou antrenor. Formația din liga a doua a semnat cu Marius Croitoru pe o perioadă de doi ani. "Am venit, am...

Sorana Cîrstea, OUT de la Roland Garros. România a rămas cu două jucătoare pe tabloul de simplu

Tenismena română Sorana Cîrstea a părăsit turneul de Grand Slam de la Roland Garros încă din primul tur, după ce a fost învinsă în...
Ultima oră
Pe aceeași temă