24.8 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialUE va adopta o strategie privind romii până la finalul preşedinţiei ungare,...

UE va adopta o strategie privind romii până la finalul preşedinţiei ungare, anunţă Viktor Orban

Uniunea Europeană va adopta o strategie privind romii până la jumătatea lui 2011, când se va încheia mandatul Ungariei la preşedinţia UE, a anunţat premierul ungar Viktor Orban, la finalul unei întâlniri cu premierul danez, Lars Lokke Rasmussen, marţi, la Copenhaga, relatează Mediafax.

Comisia Europeană (CE) va prezenta primul proiect până în primăvara lui 2011, urmat de o dezbatere publică. Versiunea finală va fi aprobată în cadrul unui summit al premierilor, a adăugat el.

Strategia europeană privind romii va urma să se concentreze asupra educaţiei şi muncii, a declarat Orban.

El a subliniat că este necesar ca Europa să conştientizeze că există două feluri de romi, şi anume nomazi şi cei care s-au stabilit. Dacă Europa nu reuşeşte să asigure celor stabiliţi o educaţie potrivită şi oportunităţi de muncă, atunci ei vor începe să călătorească pentru a găsi oprtunităţi mai bune. Iar pentru că romii din Europa Centrală şi de Est sunt cetăţeni europeni, ei se vor duce în ţări care oferă un standard de viaţă mai ridicat, cu un sistem de ajutor social mai bun, a adăugat el.

Orban a subliniat că este necesară o strategie europeană privind romii în scopul creării cu prioritate de locuri de muncă, educării şi asigurării că romii rămân acolo unde au creat comunităţi.

Eficienţa energetică şi extinderea Uniunii s-au aflat, de asemenea, pe agenda întâlnirii celor doi prim-miniştri.

Premierul ungar a declarat că Ungaria şi Danemarca “susţin puternic” admiterea Croaţiei în Uniune, dar şi pe cea a Islandei.

Privind eficienţa energetică, partea daneză s-a angajat la împărtăşirea experienţei sale cu participanţii la o reuniune asupra energiei, care va avea loc în luna februarie, a adăugat el.

Ungaria se va asigura că procesul de elaborare a politicilor europene va fi menţinut la un nivel acceptabil într-una dintre cele mai dificile perioade pe care Uniunea le traversează, în ultimii 20 de ani, a spus Orban despre pregătirea ţării sale pentru preluarea preşedinţiei Uniunii.

“Privim preşedinţia (ungară a Uniunii) în mod realist”, a spus el.

Orban a participat la întâlniri, la Stockholm şi Copenhaga, în vederea pregătirii preluării de către Ungaria a preşedinţiei blocului european.

Cele mai citite

Negocierile de aderare la UE ale Ucrainei și Republicii Moldova încep la 25 iunie

Negocierile pentru aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la UE încep la data de 25 iunie 2024, a anunțat Cristina Gherasimov, vicepremier al Republicii Moldova...

VIDEO. EURO 2024. Olanda trece la limită de Polonia

Selecționata Olandei a obținut o victorie importantă în primul meci din Grupa D a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, învingând naționala Poloniei...

VIDEO. Edi Iordănescu pregătit pentru partida cu Ucraina: “Echipa noastră va da totul”

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a făcut declarații într-o conferință de presă desfășurată la München, înaintea partidei cu Ucraina, prima...
Ultima oră
Pe aceeași temă