La 40 de ani de la moartea sa, trupul poetului chilian Pablo Neruda, laureat al Premiului Nobel, a fost exhumat prin ordin judecătoresc, luni, pentru a se descoperi dacă a fost asasinat, scrie Euronews, citat de b1.ro.
Neruda a decedat pe 23 septembrie 1973, la 12 zile de la lovitura de stat a lui Pinochet. Autorităţile au declarat în acel moment că poetul a murit de cancer de prostată, însă, secretarul său, Manuel Araya, a dat asigurări că Neruda a fost otrăvit.
Araya a declarat că nu se aşteaptă la multe în urma exhumării deoarece au fost multe cazuri asemănătoare care nu au fost rezolvate.
Pablo Neruda a mai fost şi membru al Partidului Comunist, diplomat şi candidat la preşedinţia chiliană. Se crede că a fost asasinat din ordinul dictaturii pentru a se evita să devină un preţios membru al opoziţiei în exil.