12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialTrei medici arestaţi, la Târgu Cărbuneşti, pentru luare de mită

Trei medici arestaţi, la Târgu Cărbuneşti, pentru luare de mită

Cei trei medici de la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti, reţinuţi, vineri, după ce au fost prinşi în flagrant luând mită de la o pacientă pentru a-i face cezariană, au fost arestaţi preventiv de Tribunalul Dolj, anunţă Mediafax.

 

 

Tribunalul Dolj a admis, sâmbătă, cererea procurorilor de arestare preventivă, pentru 29 de zile, a celor trei medici de la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti, reţinuţi pentru luare de mită, în urma unui flagrant.

Sentinţa instanţei nu este definitivă.

Doi medici ginecologi şi un anestezist de la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti au fost reţinuţi, vineri, de procurorii Parchetului Curţii de Apel Craiova, după ce au fost prinşi în flagrant luând mită de la o pacientă pentru a-i face cezariană.

Cei trei medici de la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti sunt acuzaţi că ar fi primit, în total, 1.900 de lei pentru a-i face cezariană unei tinere de 23 de ani. Banii au fost daţi medicilor înainte de intervenţie, fiind marcaţi de anchetatori, care au intervenit la finalul operaţiei şi i-au prins în flagrant pe cei trei.

“Suma de bani pretinsă urma să fie înmânată celor trei de către soţul pacientei – denunţător în cauză, cu ocazia intervenţiei chirurgicale, programată în dimineaţa zile 10 ianuarie, după cum urmează: medicului chirurg Aurelian Dobran, suma de 900 de lei; medicului specialist Dana Uţupanu, 800 de lei şi medicului anestezist Grigore Dinu, suma 200 de lei. Aceste sume au fost predate fiecăruia dintre învinuiţi în ziua de 10 ianuarie de către soţul pacientei, Aurelian Dobran şi Grigore Dinu primind banii înainte de intervenţia chirurgicală, iar Dana Uţupanu, imediat după intervenţie, potrivit înţelegerii din ziua anterioară”, a arătat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Medicul Aurelian Dobran este şeful Secţiei Obstetrică-Ginecologie de la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti, Daniela Uţupanu este medic ginecolog, iar Grigore Dinu este medic anestezist.

Managerul Spitalului de Urgenţă Târgu Cărbuneşti, medicul Constantin Târziu, declara, vineri, corespondentului MEDIAFAX că nu ştie în ce a constat flagrantul şi cum s-a ajuns la organizarea acestuia, pacienta gravidă neplângându-i-se anterior de vreo problemă.

El mai spunea că va fi deschisă o anchetă administrativă, pentru a se stabili ce s-a întâmplat la Secţia Obstetrică-Ginecologie, susţinând că astfel de situaţii îi anulează eforturile pe care le face pentru a moderniza unitatea sanitară.

 

Cele mai citite

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă