20.6 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialTransmisiuni în direct de la Vatican, filme şi concerte memorabile, de Crăciun,...

Transmisiuni în direct de la Vatican, filme şi concerte memorabile, de Crăciun, la TVR 2

TVR 2 a pregătit pentru Sărbătorile de Crăciun din acest an transmisiuni în direct de la cele mai importante evenimente care au loc în această perioadă la Vatican – filme artistice şi documentarr, dar şi concerte şi spectacole, potrivit Mediafax.

În Ajunul Crăciunului, telespectatorii îl vor putea asculta pe Alexandru Tomescu interpretând “Sonatele pentru vioară solo” de Eugène Ysaÿe, pe acelaşi celebru Stradivarius Elder-Voicu (Turneul Stradivarius 2012). TVR 2 difuzează luni, de la ora 13.10, un regal de muzică şi teatru non-verbal – “Stradivarius – Obsesii”, un spectacol memorabil susţinut în acest an pe scena Operei Naţionale din Bucureşti.

În Ajunul Crăciunului, luni, de la ora 22.40, emisiunea “Via Sacra” îi dedică o ediţie specială Sărbătorii Naşterii Domnului. Cu acest prilej, telespectatorii vor putea urmări în transmisiune directă slujba pe care Papa Benedict al XVI-lea o oficiază în Basilica Sfântului Petru de la Vatican. În ziua de Crăciun, la ora 13.00, sub acelaşi generic, TVR 2 va transmite în direct din Piaţa San Pietro de la Vatican mesajul şi binecuvântarea Papei adresate “Cetăţii şi Lumii” (Urbi et Orbi). Cele două emisiuni-magazin, realizate de Cristina Ionescu, îl vor avea ca moderator pe Corneliu Vlad Matache şi ca invitat în studio pe Wilhelm Dancă, decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică a Universităţii din Bucureşti.

În a doua zi de Crăciun, miercuri, de la ora 14.00, este programat documentarul “Sub veşmântul alb”, un film pe care realizatoarea Cristina Andrei l-a pregătit pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului din acest sfârşit de an. Telespectatorii vor afla semnificaţia zilei de Crăciun, începând cu mitologia păgână şi sfârşind cu credinţa creştină, prin intermediul obiceiurilor şi al cântărilor străvechi din Maramureş şi Bistriţa.

TVR 2 a pregătit pentru această săptămână filme dedicate sărbătorilor de iarnă: comediile “Crăciunul lor” (luni, ora 20.15), “Steaua Crăciunului” (marţi, ora 20.15), “Adevăratul Moş Crăciun” (miercuri, ora 20.15) şi drama “Bakhita, Sfânta Africană” (film în două părţi – joi şi vineri, de la ora 20.10).

Totodată, Moşul vine la TVR 2 cu daruri muzicale rare pentru cele mai diverse gusturi. Săptămâna Crăciunului va cuprinde o serie-maraton de concerte memorabile ale unor artişti “fără vârstă”, asemenea muzicii lor. Astfel, în 26, 27 şi 28 decembrie, TVR 2 a programat de la ora 12.00 câte un spectacol care nu trebuie ratat: colinde cu Ştefan Hruşcă (miercuri), Marcel Pavel şi prietenii: Sanda Ladoşi, Elena Cârstea, Laurenţiu Cazan şi alţii (joi), precum şi Ovidiu Lipan Ţăndărică şi prietenii săi (vineri).

În plus, în fiecare seară, de marţi până duminică, de la ora 22.00, la TVR 2 telespectatorii pot urmări: concert Ştefan Hruşcă (marţi), spectacolele “Se lumină tot pământul” cu Mircea Rusu Band, Dida Drăgan şi alţii (miercuri), “Monica Anghel şi prietenii”, cu: Big Band Radio, dirijor Ionel Tudor, Corul Radio, Eugen Mihăescu şi Baletul Fantasio (joi), concertul “Damian & Brothers” (vineri), spectacolul “Rapsodia pământului… fără frontiere” cu Gheorghe Zamfir şi Orchestrele reunite ale Filarmonicilor din Cairo şi Ploieşti (sâmbătă) şi concertul Aura Urziceanu & Duke Ellington Orchestra (duminică).

De asemenea, TVR 2 a programat pentru săptămâna Crăciunului mai multe concerte nocturne, de luni până vineri, după miezul nopţii. Astfel, luni, 24 decembrie, de la ora 1.00, telespectatorii se vor putea reîntâlni cu “Mircea Baniciu şi prietenii”, un spectacol susţinut la Sala Palatului de Leo Iorga, Gyuri Pascu, Mircea Vintilă, Ana Maria Baniciu şi Zoe Alecu. Marţi, 25 decembrie, de la ora 1.00, regretatul Johnny Răducanu va putea fi reascultat într-un concert unplugged susţinut la Teatrul Naţional în anul 2007, alături de Marius Mihalache, Gheorghe Zamfir, Dumitru Fărcaş, Stelu Enache, Tavi Colen şi Bogdan Bradu în spectacolul “Phoenix şi prietenii” ce a marcat aniversarea a 45 de ani de existenţă a trupei Phoenix. Miercuri, 26 decembrie, de la ora 1.40, iubitorii muzicii de calitate vor putea asculta câteva dintre cele mai fredonate piese ale trupei Direcţia V, noaptea de joi (de la ora 1.40) vă aduce o ediţie specială a emisiunii “Timpul chitarelor” dedicată Crăciunului, în care îi veţi putea vedea şi asculta, printre alţii, pe Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru şi Classic Beat Orchestra, iar vineri, tot de la ora 1.40, publicul iubitor de jazz se va delecta cu un concert impresionant al celebrei Duke Ellington Orchestra, pe care ansamblul l-a susţinut la Sala Palatului.

Săptămâna Crăciunului se încheie duminică, 30 decembrie, când TVR 2 difuzează (de la ora 15.50), sub genericul “Cântecele Cerbului”, un spectacol realizat la ediţia din 2008 a Cerbului de Aur, care s-a bucurat de participarea trupelor Iris şi Direcţia V şi a soliştilor Aura Urziceanu, Angela Similea, Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Nico, Paula Seling, Nicola, Laurenţiu Cazan, Mircea Baniciu, Gabriel Cotabiţă, Doru Tufiş, Marcel Pavel.

Cele mai citite

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

Un șef al Poliției de Frontieră Galați ar fi implicat într-un scandal sexual cu o adolescentă de 14 ani

Un șef al Poliției de Frontieră Galați ar putea fi implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă. Autoritățile au declanșat o anchetă...
Ultima oră
Pe aceeași temă