20.7 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialTiruri de rachetă, LANSATE din Gaza spre Israel

Tiruri de rachetă, LANSATE din Gaza spre Israel

Unsprezece tiruri de rachetă au fost lansate în noaptea de duminică spre luni spre sudul Israelului, fără a provoca însă răniţi sau pagube materiale, a anunţat luni dimineaţă un purtător de cuvânt al armatei israeliene, relatează AFP, citată de Mediafax.

Duminică, şapte rachete au căzut pe teritoriul israelian, în special în apropiere de oraşul Beersheba, ca urmare a unui raid aerian israelian care a dus la moartea unui membru al braţului armat al Hamas, mişcare ce controlează Fâşia Gaza.

Aviaţia israeliană a lansat apoi două raiduri duminică seară în Fâşia Gaza, fără a provoca victime. În urma acestor atacuri, o casă a fost distrusă, au afirmat surse palestiniene.

Un purtător de cuvânt al armatei a confirmat în cursul nopţii aceste raiduri, afirmând că vizau “zone de lansare a rachetelor şi de activităţi teroriste”. El a precizat că 150 de rachete au fost lansate spre Israel de la începutul lunii octombrie şi 615 de la începutul anului.

Un acord fragil de încetare a focului a intrat în vigoare miercuri, la miezul nopţii (1.00, ora României), graţie unei medieri egiptene între Israel şi Hamas, după un ciclu de violenţe care s-a soldat cu moartea a opt combatanţi palestinieni şi rănirea gravă a trei persoane în Israel în 72 de ore.

Citeşte şi:

Cel puţin 40 de rachete au fost lansate din Gaza către Israel

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă