30.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialThe Guardian: Prejudecăţile împotriva romilor nu pot fi abolite într-o zi

The Guardian: Prejudecăţile împotriva romilor nu pot fi abolite într-o zi

Faptul că ei trăiesc în Europa de peste 500 de ani nu pare să fi schimbat prea mult lucrurile. Ceea ce contează este că romii au o culoare a pielii şi o cultură diferită, uşor de distins şi, în general, neintegrată. Este adevărat că romii sunt cetăţeni europeni şi că în această calitate ei sunt egali în faţa legii, deşi, după cum ştim din ‘Ferma Animalelor’ a lui George Orwell, toţi sunt egali, dar unii sunt mai egali decât alţii. Nimic nu este mai adevărat decât acest lucru în cazul romilor.

Prin urmare, nu este ceva nou că aceştia sunt din nou victimizaţi. Ceea ce este nou, pentru că se întâmplă foarte rar, este că recent romii au obţinut o decizie importantă în favoarea lor.

În această săptămână, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a recunoscut faptul 15 elevi romi din Croaţia, unde romii reprezintă aproximativ 1% din populaţie, au fost discriminaţi. În 2002, romii din regiunea Medjimurje au dat în judecată şcolile elementare deoarece cei 15 elevi au fost plasaţi într-o clasă separată şi li s-a predat cu 30% mai puţin din programa obligatorie, invocându-se faptul că ei nu cunoşteau croata. Romii trăiesc însă în ghetouri în Croaţia, iar adulţii abia vorbesc limba ţării.

La început, un tribunal local şi unul regional au respins plângerea romilor. Într-un final Curtea constituţională croată a făcut acelaşi lucru – după ce a tergiversat procesul şase ani – interval pe care CEDO l-a considerat extrem de lung şi de nejustificat.

Cu toate acestea, romii au dus cazul la CEDO, care a da o decizie în favoarea lor. Copiii nu sunt vinovaţi pentru că nu ştiu limba croată, iar aceasta sau oricare altă speţă nu ar trebui să constituie un motiv de discriminare, a decis curtea.

Dincolo de faptul că, prin această decizie CEDO a trimis un mesaj important în privinţa respectării egalităţii în faţa legii, copiii romi au primit fiecare o compensaţie de 4.500 de euro, dar şi 10.000 de euro în total pentru cheltuieli de judecată.

Chiar dacă această decizie a CEDO pare să reprezinte o victorie clară pentru romi, ea a reuşit să divizeze comunitatea romă din Medjimurje, în condiţiile în care mulţi dintre membrii comunităţiii semnaseră o petiţie împotriva aducerii acestui caz în faţa tribunalului. De ce? Răspunsul este simplu: teama. Romii se tem că, după această decizie, ei vor fi şi mai mulţi discriminaţi de vecinii care nu sunt de etnie romă.

”Ce se va întâmpla dacă nu vom mai primi asistenţă socială şi nu vor mai fi locuri de muncă? Nu mă joc cu statul croat”, a declarat un membru al comunităţii, înconjurat de un grup de bărbaţi nemulţumiţi.

Potrivit The Guardian, este un paradox că o decizie a unei curţi în favoarea unei mai mari toleranţe şi a unei mai bune integrări a romilor le-a provocat de fapt frustrarea. O atare situaţie subliniază doar cât de nesiguri se simt de fapt romii. Pentru a spulbera această nesiguranţă nu este nevoie doar de o decizie judecătorească, ci de o schimbare socială mai largă în Europa.

Cele mai citite

Mesagerul de pace al Papei Francisc, cardinalul Zuppi, va merge la Moscova și la Kiev

Cardinalul Matteo Zuppi, mesagerul Papei Francisc în vederea restabilirii păcii în Ucraina, urmează să ajungă la Moscova și la Kiev. Cardinalul Zuppi și-a exprimat disponibilitatea...

Real Madrid, regina Europei pentru 15-a oară! Cine a fost ales cel mai bun jucător al meciului de pe Wembley

Fundașul spaniol Dani Carvajal, marcatorul primului gol din finala Ligii Campionilor, câștigată de Real Madrid cu scorul de 2-0 în fața Borussiei Dortmund, a...

Ancelotti, după ce a devenit cel mai titrat antrenor din istoria Ligii Campionilor: „Pare un vis, dar este realitate”

După ce Real Madrid a învins-o cu 2-0 pe Dortmund și a câștigat Liga Campionilor, antrenorul „galacticilor”, Carlo Ancelotti, a declarat că totul pare...
Ultima oră
Pe aceeași temă