16.3 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialTeroristul PKK vindea haine la tarabele din Piaţa Berceni

Teroristul PKK vindea haine la tarabele din Piaţa Berceni

Un important membru al organizaţiei teroriste PKK, Aktay Mehmet Reşit, a fost capturat de autorităţile române şi extrădat la sfârşitul lunii mai în Turcia, după ce autorităţile din această ţară l-au dat în căutare internaţională pentru implicarea în mai multe atentate.  

Reşit, membru cu ştate vechi al Partidului Muncitoresc din Kurdistan (PKK), fusese arestat de judecătorii Curţii de Apel pe 14 februarie a.c, iar potrivit datelor furnizate procurorilor români de către omologii turci “persoana extrădabilă este urmărită pentru a fi judecată ca urmare a acuzaţiei de a fi membru la organizaţia ilegală de terorism PKK şi de a participa în numele acestei organizaţii la acţiuni cu arme de foc, precum şi a celei de încercare de separare de sub administraţia statului a unei părţi din teritoriul aflat sub suveranitatea statului (Turcia – n.r.)”.

Pentru faptele de care este acuzat Reşit, Ankara aplică pedepse severe, în cazul de faţă, închisoarea pe viaţă.

Faţă de Aktay Reşit existau două mandate de arestare emise pe judecătorii Tribunalului de Pedepse Grele din Diyarbakir, primul încă din 1995.

Se consideră persecutat politic

În apărarea lui Reşit, avocaţii acestuia au susţinut în faţa judecătorilor români că acesta ar fi, de fapt, persecutat politic în ţara sa, susţinând totodată că în 2001 clientul ar fi beneficiat de statutul de refugiat în România.

“Pe de altă parte, solicită a se avea în vedere starea precară de sănătate, care, în opinia sa, în urma transferului, s-ar înrăutăţii, extrădat va fi supus la rele tratamente, doveditor fiind faptul că în 1991, cel pe care îl apără precum şi familia acestuia au fost arestaţi, timp în care au fost supuşi la acte de tortură, soldate cu infirmitate”, a explicat unul din avocaţii lui Aktay Mehmet Reşit, potrivit hotărârii Curţii de Apel Bucureşti.

Procurorii români au susţinut însă în faţa judecătorilor că autorităţile din ţara noastră i-au retras lui reşit statutul de refugiat încă din toamna anului trecut.

Unde şi când a acţionat

În cererea formulată de oficialii turci pentru extrădarea lui Aktay Reşit, anchetatorii  de pe Bosfor au arătat că acesta din urmă a participat la mai multe acţiuni violente în ianuarie şi martie 1992, dar şi martie 1994, chiar în regiunea natală a acestuia, Nusaybin.

Nusaybin este un oraş din provincia Mardin – Turcia, populat în principal de kurzi. Potrivit site-ului wikipedia, zona este destul de eterogenă din punct de vedere etnic, fiind populată inclusiv de armeni şi sirieni.

De altfel, Nusaybin este situat imediat la nord de graniţa Turciei cu Siria , vizavi de oraşul sirian Al-Qamishli.

Comerţ cu haine

Totodată, potrivit datelor culese de anchetatorii de la Bucureşti, Aktay Mehmet Reşit a venit în România la începutul anilor 2000, unde s-a “cuminţit” pentru a nu atrage atenţia asupra sa, ţinând cont de evenimentele în care fusese implicat în anii ’90.

Aici, şi-a întemeiat ulterior o familie şi şi-a deschis o afacere. Este vorba de societatea Aktay Global, unde acţionar este doar soţia sa, Lucia Manuela Aktay. Î

n firmă, potrivit datelor din Monitorul Oficial, Reşit a fost avut calitatea de administrator, iar în 2009 Aktay Global şi-a deschis un punct de lucru în Piaţa Berceni, unde deţinea două tarabe.  Obiectul de activitate al societăţii era: “comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei în magazine specializate”. 

Cele mai citite

Consiliul de Securitate ONU se reunește de urgență după bombardamentul israelian de la Rafah

Consiliul de Securitate al ONU va avea o reuniune de urgență, în ziua de 28 mai 2024, în care va discuta atacul aerian executat...

Rusia anunță că a doborât o dronă la periferia Moscovei

Rusia a anunţat luni că a doborât o dronă la periferia Moscovei şi a impus restricţii de zbor pentru mai puţin de o oră...

Gov-Smart:Prima platformă din lume care oferă administrație publică ca serviciu, digitalizează instituțiile publice din România

Gov-Smart anunță lansarea unei soluții inovatoare care promite să transforme administrația publică din România prin digitalizare completă și automatizare avansată. Prin implementarea modulelor interconectate specifice...
Ultima oră
Pe aceeași temă