33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Telecabina stricată. Toți turiștii de la Bâlea au fost salvați

UPDATE. Telecabina stricată. Toți turiștii de la Bâlea au fost salvați

UPDATE 13.00: Toţi cei 72 de turişti au fost evacuaţi miercuri, în siguranţă, cu elicoptere aparţinând Inspectoratului General de Aviaţie, a confirmat, pentru Agerpres, Lidia Bădilă, purtătoarea de cuvânt a firmei care administrează telecabina de la Bâlea Lac.

“Toţi turiştii care au fost sus au fost coborâţi cu elicopterul, la Cârţişoara. Precizăm că nimeni nu a fost rănit, turiştii nu se aflau în telecabină când aceasta s-a blocat. În cursul nopţii, i-am cazat gratis pe aceşti turişti şi le-am oferit masă caldă. În continuare facem eforturi să reparăm telecabina, care, deocamdată, nu funcţionează”, a explicat Lidia Bădilă. 

Printre cei 72 de turişti se aflau şi 34 de copii, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. 

Turiştii au fost transportaţi cu elicopterele peste Valea Bâlea, care leagă pe o distanţă de 3.700 de metri, Lacul Bâlea, aflat la peste 2.000 de metri altitudine, cu Cascada Bâlea, aflată cu 200 de metri mai jos. Elicopterele au aterizat pe un câmp, în apropierea localităţii Cârţişoara, aflată în vecinătatea zonei turistice Bâlea şi la 60 de kilometri distanţă de municipiul Sibiu. 

UPDATE 11.30: A înceut evacuarea turiștilor de la Bâlea, cu elicopterele MAI. Oamenii vor fi transportați spre localitatea Cârţişoara, conform Agerpres. 

Potrivit ISU Sibiu, elicopterele vor trebui să facă, cel mai probabil, mai multe zboruri peste Valea Bâlea, care leagă Cascada Bâlea de Lacul Bâlea. 

Meteorologii spun că vizibilitatea este bună în zona în care trebuie să fie evacuaţi turiştii. 

UPDATE 9.15: Ministerul de Interne va trimite două elicoptere pentru salvarea turiștilor blocați de marți la Bâlea Lac. 

UPDATE 08.45: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu vrea să ceară Ministerului de Interne un elicopter cu care să îi evacueze pe cei 70 de turiști blocați de marți în Munții Făgăraș, la Bâlea Lac, a declarat, pentru Agerpres, purtătoarea de cuvânt a ISU Sibiu. 

Şeful Salvamont Sibiu, Adrian David, a declarat că nu a fost nevoie de intervenţia Salvamontului în cursul nopţii şi că nu au existat urgenţe medicale în rândul celor 70 de turişti de la Bâlea, dar că există turişti blocaţi, câţiva israelieni, care au coborât marţi seara cu snowmobilele pe Transfăgărăşan, chiar dacă şoseaua e închisă din cauza zăpezii şi a riscului de gradul doi de avalanşe. 

“Telecabina nu este încă reparată. Nu a fost nevoie de intervenţia noastră, a salvamontiştilor. Aseară, nişte israelieni au coborât cu snowmobilele pe Transfăgărăşan”, a precizat Adrian David

—-

Telecabina de la Bâlea este blocată fără oameni în ea, acum se lucrează la remedierea defecţiunii tehnice, a precizat marţi seara, pentru Agerpres, Lidia Bădilă, purtătoarea de cuvânt a societăţii care administrează telecabina. “Telecabina este blocată, dar nu se află oameni în ea. Sunt 70 de oameni sus, la Bâlea Lac, din care 40 de copii, care deocamdată nu pot coborî cu telecabina. A trebuit să se înlocuiască o piesă. Cel mai probabil cei 70 de turişti vor trebui să înnopteze tot sus, la Bâlea Lac”, a explicat Lidia Bădilă. 

Potrivit acesteia, proprietarii Cabanei Bâlea Lac, care deţin şi telecabina de la Bâlea, le asigură celor 70 de turişti rămaşi sus, la peste 2.000 de metri altitudine, cazarea în această noapte. “Dacă defecţiunea nu se va putea remedia în această seară vom asigura cazarea celor 70 de turişti aflaţi acum la Bâlea Lac”, a dat asigurări Lidia Bădilă. 

Niciunul din cei 70 de turişti nu are probleme medicale şi nu necesită coborârea urgentă de pe munte, potrivit Şefului Salvamont Sibiu, Adrian David. Potrivit acestuia, patrula de salvamontişti este la faţa locului. Telecabina de la Bâlea este singurul mijloc de transport în această perioadă, care face legătura pe cablu, pe o distanţă de 3.700 de metri, între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac.

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

VIDEO. Elena Lasconi a câștigat șefia USR și a ieșit cu un discurs a la Diana Șoșoacă

Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a câștigat din primul tur alegerile pentru funcția de președinte al Uniunii Salvați România (USR), iar primul său discurs...

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Șefii apărării din Rusia și din SUA au stabilit primele dialoguri

Șefii apărării din SUA și Rusia, Lloyd Austin și Andrei Belousov, au vorbit ieri la telefon, într-un dialog neobișnuit între cele două mari puteri...
Ultima oră
Pe aceeași temă