18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialSunt constănțean, deci sunt sărac

Sunt constănțean, deci sunt sărac

Dacă ești constănțean, ești puțin invidiat de cei cărora le place marea. Ți se spune des că poți face o baie când vrei. O fi și acesta un avantaj, probabil, pentru iubitorii de plajă.

Vara trece însă repede, iar celelalte nouă luni pe an nu (mai) este nicio mare bucurie să fii constănțean. Pe un constănțean îl interesează mai mult, vă asigur, să câștige un salariu decent decât să aibă acces la plajă. Din păcate, se întâmplă aproape un paradox. Județul care are port, are centrală nucleară, rafinărie, aproape jumătate din infrastructura de turism a României, dar și agricultură reușește să le ofere locuitorilor săi salarii mai mici decât media pe țară. Toate studiile realizate în ultimii ani ne situează pe locul al optulea în acest clasament.

Cum s-a ajuns aici și ce se poate face? A fost nevoie de multă muncă, în sensul negativ. De 16 ani de guvernare PSD, de instaurarea Republicii Mazăre, de confiscarea economică a județului, de blocarea investițiilor. Oricine a dorit să facă aici o afacere mai mare, fie că se numea George Pădure, fie că era un mare concern din Austria, s-a lovit de regulile impuse de triada care conducea orașul. S-a lovit și a plecat.

În Constanța nu s-a investit aproape nimic. Excepție face turismul, domeniu în care au apărut câteva hoteluri și restaurante noi. Doritorii pot găsi ușor locuri de muncă, dar numai pe timp de vară, pe salariul minim pe economie, cu promisiunea fermă a patronilor că șpăgile îi vor umple de bani – promisiune care nu ține de foame.

Portul Constanța, al patrulea ca mărime din Europa, este din ce în ce mai gol. Acum zece ani și mai bine, la ora 16.00, aproape la toate porțile de ieșire se crea aglomerație: zeci de mii de muncitori se duceau acasă. Acum nu te mai deranjează nimeni. România nu a știut și încă nu știe să administreze ceea ce mulți numesc, pe drept, un atu al economiei noastre: ieșirea la mare. Deși al patrulea port ca mărime, Constanța nu este în primele 20 ca trafic. Perspectivele sale nu sunt deloc roz, dimpotrivă. Într-o perioadă când noi ne uitam la statistici și ne bucuram de creșterea traficului de containere, vecinii noștri, unii dintre ei fără ieșire la mare, investeau masiv în capacitățile de transport. Așa se face că marfa care vine din Orient ajunge în nordul Europei, apoi în Praga și de aici în Ungaria, România și Istanbul, în loc să vină direct în portul Constanța și să plece, pe canal sau pe calea ferată, căci șosele nu prea avem, în centrul și estul Europei măcar. Șantierele navale din Constanța au încă mii de angajați, plătiți cu salarii peste media pe țară. Încă. Cel din Mangalia are aceleași probleme pe care le are proprietarul său, din Coreea. Se vorbește despre posibilitatea de a fi închis, ceea ce ar echivala cu o tragedie economică pentru sudul litoralului.

Acum trei ani, investitorii străini spuneau că în Dobrogea vântul bate la fel de bine ca în Marea Nordului. Au apărut parcuri întregi de eoliene, cele mai mari din România. Reducerea certificatelor verzi a pus stop acestei dezvoltări, într-un domeniu care, totuși, nu angaja un număr semnificativ de persoane.

Cât despre agricultură, un domeniu în care salariile sunt în general mici, lucrurile stau la fel de prost. Sistemul de irigații construit de comuniști a fost distrus sistematic. Marii investitori se numără pe degete. Agricultura înseamnă în general subzistență.

Ce trebuie făcut pentru ca salariile din Constanța să depășească media națională și să le ajungă pe cele din Cluj și Sibiu, de exemplu? Nu trebuie să fii specialist pentru a-ți da seama că este nevoie de investiții. E nevoie să fii însă specialist pentru a le putea atrage. Nu am văzut, din păcate, nici un proiect al politicienilor care conduc județul în acest sens. Aproape niciun primar nu vorbește serios despre asta. Politicienii care ne conduc sunt ocupați cu vendete persoane și cu identificarea locurilor din care mai e ceva de stors pentru propriul interes.

Din păcate constănțenii, care trăiesc într-un județ cu toate atuurile necesare, trăiesc din ce în ce mai prost, iar perspectivele nu sunt deloc îmbucurătoare.

 

 

 

 

Cele mai citite

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

Ministrul agriculturii din China, cercetat pentru nerespectarea prevederilor legii

Ministrul agriculturii din China este investigat pentru încălcarea legii și a disciplinei, a anunțat sâmbătă organismul de supraveghere anti-corupție al țării, potrivit Reuters. Tang Renjian,...
Ultima oră
Pe aceeași temă