26.9 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialSuceava: DLAF a găsit nereguli la un proiect de modernizare de străzi,...

Suceava: DLAF a găsit nereguli la un proiect de modernizare de străzi, finanţat prin POR

Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) a găsit nereguli cu privire la subcontractarea lucrărilor la un proiect de modernizare a mai multor străzi din municipiul Suceava, finanţat prin POR şi care face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), informează Mediafax.

Execuţia acestor lucrări a fost încredinţată, în 2011, în urma unei licitaţii, unei asocieri între firmele Conbucovina, Symmetrica, Cominco şi Florconstruct din Suceava, care au încheiat un contract de subcontractare cu firma Kamer Build Company din Suceava, controlată de omul de afaceri Vasilică Puşcaşu, care în martie 2012 a fost extrădat în Austria unde este judecat pentru jaf armat în două sucursale bancare.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că verificările Departamentului de Luptă Antifraudă în cazul acestui proiect au arătat că a fost angajat un subcontractor care nu era în proiect, respectiv firma Kamer Build Company.

El a precizat că problema identificată nu aparţine administraţiei publice, ci firmelor care au câştigat execuţia lucrării şi care au subcontractat societatea respectivă.

Lungu a adăugat că pentru acest proiect de modernizare a 14 străzi din municipiu s-au alocat 14 milioane de euro, dar că licitaţia a fost adjudecată cu suma de opt milioane de euro, din care s-au achitat şapte milioane de euro.

Primarul a menţionat că diferenţa de un milion de euro urmează să fie achitată după ce executantul va realiza unele lucrări de reparaţii şi va finaliza modernizarea a trei străzi.

El a mai spus că nu a fost descoperit niciun prejudiciu, iar lucrările sunt bune.

Primarul Sucevei declara în octombrie 2012 că un proiect finanţat prin POR şi care face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului, ce prevede reabilitarea a 14 străzi este anchetat de Departamentul de Luptă AntiFraudă (DLAF) şi preciza că au fost verificate documentaţiile privind organizarea licitaţiilor şi lucrările din teren. Pentru acest proiect, care trebuia să se finalizeze la sfârşitul anului trecut, municipalitatea suceveană a cerut o prelungire de şase luni pentru lucrările care urmează să fie făcute pe trei străzi unde vor fi făcute lucrări de reabilitare a sistemelor de apă şi canalizare pe un alt program finanţat de UE.

Preşedintele executiv al PSD Suceava, senatorul Ovidiu Donţu, declara în martie 2012 că primarul Sucevei ar trebui să-şi asume faptul că străzile modernizate sunt “praf”, dar şi colaborarea cu directorul firmei care face aceste lucrări, acuzat de jaf armat în Austria şi arestat.

El a mai declarat că omul de afaceri Vasilică Puşcaşu a făcut parte din staff-ul de campanie electorală PDL în judeţul Suceava, inclusiv în 2009, şi că în această calitate s-a întâlnit, “în mod evident” cu Ion Lungu.

Proprietarul uneia din firmele care au subcontractat lucrarea, Florconstruct, Vasile Florea, a fost reţinut săptămâna trecută de DIICOT Suceava, acesta fiind inculpat într-un dosar privind o grupare de infracţionalitate organizată ce a produs o evaziune de 9,8 milioane de euro prin decontări fictive de materiale de construcţii.

Patronul firmei Florconstruct, Vasile Florea, a fost reţinut, în noaptea de 27 spre 28 mai, într-un dosar de spălare de bani şi evaziune fiscală cu un prejudiciu de 9,8 milioane de euro, prin tranzacţii fictive cu materiale de construcţii. Ulterior, Tribunalul Suceava a decis ca Florea să fie cercetat în libertate, în acest caz fiind arestate preventiv 15 persoane.

Cele mai citite

Peste 30.000 de turiști sunt prezenți în acest weekend pe litoralul românesc

Peste 30.000 de turiști sunt prezenți in acest weekend pe litoralul românesc, gradul de ocupare a hotelurilor fiind de peste 60%. Secretarul general al...

Maia Sandu a numit un nou procuror general al Republicii Moldova. Ion Munteanu a câștigat un concurs la care a avut doi contracandidați

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a numit pe Ion Munteanu în funcția de procuror general al Republicii Moldova. Ion Munteanu a obținut această funcție în...

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...
Ultima oră
Pe aceeași temă