22.9 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialSTUDIU: Românii, cei mai mulţumiţi din regiune de viaţa de familie

STUDIU: Românii, cei mai mulţumiţi din regiune de viaţa de familie

Românii sunt cei mai mulţumiţi cetăţeni din regiune de viaţa de familie, dar sunt printre cei mai nemulţumiţi când vine vorba de sistemul public de sănătate şi de învăţământ, se arată într-un studiu realizat de Daedalus Millward Brown în şapte ţări din sud-estul Europei.

Peste 83% dintre români s-au declarat multumiţi sau foarte multumiţi de viaţa de familie, fiind urmaţi de turci (80,5%) şi de croaţi (76,4%). În acest clasament, cehii (67,7%) şi slovacii (67,2%) au cele mai mici scoruri, informează Mediafax.

“Scorurile slabe ale cehilor şi slovacilor sunt în linie cu unele dintre cele mai ridicate rate ale divorţurilor din Europa – 66% în Cehia şi 47% în Slovacia. Prin contrast, România are una din cele mai scăzute rate a divorţurilor din Europa, de numai 22%”, a declarat, într-un comunicat, Daniel Enescu, managing partner al Daedalus Millward Brown.

Şi în ceea ce priveşte sistemul privat de sănătate, 65,2% dintre români s-au declarat multumiţi sau foarte multumiţi de acesta, România ocupând astfel primul loc în regiune. Românii sunt urmaţi la mare distanţă de turci (52,5%) şi de sârbi (45,9%).

“Reţelele private de sănătate din România se dezvoltă pe un teren extrem de fertil cât timp sistemul public de sănătate generează insatisfacţie pentru 4 din 5 români”, a mai spus Daniel Enescu.

Astfel, România se situează pe penultimul loc în regiune după nivelul de mulţumire faţă de sistemul public de sănătate, doar 16,8% declarându-se multumiţi sau foarte multumiţi de acesta. Topul satisfacţiei faţă de sistemul public de sănătate este condus detaşat de Turcia (48,4%) şi continuat de Cehia (29,7%) şi Croaţia (21,7%).

Un fenomen similar cu cel din sănătate se întâlneşte şi în cazul sistemului de învăţământ, 72% dintre români fiind nemulţumiţi de sistemul public de învăţământ. România este devansată la gradul de nemulţumire doar de Serbia.

Referitor la învăţamântul privat, 45% dintre români s-au arătat mulţumiţi de această formă de învăţământ, ocupând locul al doilea în regiune, după Bulgaria.

“Nemulţumirea românilor faţă de sistemul de învăţamânt public nu face decât să confirme starea de degradare a acestuia. Fie şi numai când ne comparăm cu vecinii noştri, ne dăm seama că am rămas în urma la unul din capitolele cele mai importante pentru competitivitatea ţării şi implicit pentru calitatea viitoare a vieţii”, a adăugat reprezentantul Daedalus.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 2.306 de respondenţi din mediul urban, cu vârsta între 18 şi 65 ani, din România, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Turcia, Cehia şi Slovacia.

 

Cele mai citite

Iohannis participă la reuniunea informală a Consiliului European. Se vor discuta candidaturile pentru președinția Consiliului și a Comisiei Europene

Președintele României, Klaus Iohannis, participă la reuniunea informală a Consiliului European în care se vor discuta candidaturile pentru principalele funcții europene. Reuniunea din 17 iunie...

Nu te teme, Babasha!

La sfârșitul săptămânii trecute, cântăreții de rock alternativ Coldplay au umplut de două ori Arena Națională. Chris Martin, liderul trupei britanice, a avut inițiativa...

Huzurul din bani publici pentru pseudo vătaful masonilor, plagiatorul Radu Bălănescu

Plagiatorul Radu Ninel Bălănescu a rămas în continuare vătaful masonilor din România, chiar dacă scriptic nu este la butoane și continuă să fie...
Ultima oră
Pe aceeași temă