22.9 C
București
joi, 13 iunie 2024
AcasăSpecialStudiu O treime dintre șefii care călătoresc în străinătate intră în...

Studiu O treime dintre șefii care călătoresc în străinătate intră în atenția infractorilor CIBERNETICI

Una din cinci persoane s-a aflat în vizorul infractorilor cibernetici atunci când a călătorit în afara ţării, iar în cazul personalului din managementul de vârf procentajul creşte la aproape o treime (31%), reiese din cel mai recent raport realizat de Kaspersky Lab, citat de Agerpres.

Studiul a fost dat publicității joi. Potrivit acestuia, trei din cinci persoane (59%) aflate în funcţii importante într-o companie declară că încearcă să se conecteze la Internet cât mai rapid posibil, în momentul în care ajung la destinaţie, întrucât cei de la birou se aşteaptă că ei să rămână conectaţi tot timpul. 

În plus, aproape jumătate (48%) dintre managerii de vârf şi 43% dintre ceilalţi manageri folosesc reţele Wi-Fi publice pentru a se conecta cu dispozitivele de serviciu, atunci când se află în străinătate. Cel puţin două persoane din cinci (44%, respectiv 40%) folosesc Wi-Fi pentru a transmite email-uri de serviciu, cu documente anexate care conţin informaţii delicate sau confidenţiale. 

Conform studiului, unul dintre motivele pentru care aceştia procedează astfel este presupunerea că dispozitivele de serviciu sunt mai sigure decât cele folosite în scop personal, indiferent de locurile unde sunt conectate la Internet. În acest sens, două persoane din cinci (41%) se aşteaptă ca angajatorii lor să fi stabilit măsuri complexe de securitate, în timp ce aproape jumătate dintre cei chestionaţi (47%) consideră că, dacă angajatorii vor trimite o parte din personal în străinătate, trebuie să accepte orice riscuri de securitate aferente.

Citește și:  SRI: Recomandări de securitate pentru utilizatorii de rețele Wi-Fi

În acelaşi timp, 20% dintre cei care ocupă funcţii importante într-o companie recunosc că au folosit dispozitivele de serviciu pentru a accesa site-uri cu informaţii delicate, prin intermediul unei reţele Wi-Fi, comparativ cu media de 12%. De asemenea, 27% dintre aceştia au procedat la fel pentru serviciile de online banking, faţă de media de 16%. 

Potrivit sursei citate, o persoană din cinci a fost în vizorul infracţionalităţii cibernetice în timp ce se află în afara ţării, iar în cazul personalului din managementul de vârf procentajul creşte la aproape o treime (31%). 

În cadrul raportului Kaspersky Lab au fost chestionate 11.850 de persoane din Europa, Rusia, America Latină, Asia Pacific şi SUA.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mesajul de adio lăsat de make-up artistul vedetelor, Anca Molnar. S-a stins din viață la doar 35 de ani

Anca Molnar, recunoscută în lumea showbiz-ului drept make-up artistul vedetelor, ne-a părăsit la vârsta de doar 35 de ani. Tânăra a lăsat și un...

Arnold Gunter Klingeis, președinte al „ Historic Cafes Route”, primește prima vizită oficială a unei delegații din Provincia Potenza

Arnold Gunter Klingeis, noul președinte al Consiliului Director al “Historic Cafes Route” (HCR), a primit, joi, 30 mai, prima vizită oficială din partea unei...

(Aero)nava TAROM, își pierde semnul de plutire în scenariul Titanic

Ilustrație: Marian Avramescu Studiourile politice de pe Dâmbovița vin cu un nou film dramatic așteptat să depășească și “Titanic”: TAROM. Filmul nu prezintă doar scufundarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă