12.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialStudiu: De ce ne plac anumite voci

Studiu: De ce ne plac anumite voci

Elementele care determină gradul de atractivitate al vocilor au fost identificate de cercetătorii americani de la Universitatea California din Santa Cruz, care au ajuns cu această ocazie la o concluzie surprinzătoare, informează huffingtonpost.com, citat de Mediafax.

Studiile precedente au arătat că bărbaţii au tendinţa de a prefera femeile cu voci cu tonalităţi înalte, care sunt asociate cu niveluri ridicate de estrogen, iar femeile tind să aprecieze bărbaţii cu voci adânci, care sunt asociate cu concentraţii mari de testosteron.

Însă un nou studiu sugerează faptul că oamenii sunt atraşi în acelaşi timp de vocile similare cu ale lor – întrucât asemănarea îi face pe oameni să simtă că fac parte dintr-un anumit grup social.

“Vocea este un instrument uimitor de flexibil pe care îl folosim pentru a ne construi identitatea”, a declarat profesorul Molly Babel, profesor la departamentul de lingvistică al Universităţii California din Santa Cruz, coordonatoarea acestui studiu.

“Foarte puţine elemente din vocile noastre sunt invariabile şi am avut bănuiala că preferinţele noastre vizează mult mai mult decât forma şi dimensiunile fizice ale oamenilor”, a spus Molly Babel.

Pentru acest studiu, Molly Babel şi colegii ei i-au invitat pe studenţii acestei universităţi din California să acorde note în funcţie de gradul de atractivitate pentru 60 de voci diferite (30 feminine şi 30 masculine) aparţinând unor persoane care locuiau la vest de fluviul Mississippi. Cercetătorii au descoperit că participanţii au preferat vocile unor persoane care proveneau din propriile regiuni sau comunităţi.

“Acele persoane proveneau în majoritate din California, dar unele dintre ele locuiau în statele învecinate. Trei dintre voci aparţin unor persoane care locuiesc în Minnesota. Vocile erau foarte variate, întrucât acopereau toată această regiune geografică şi toată gama de dialecte, însă gradul de variaţie nu era unul uriaş. Nu era deloc uşor ca atunci când trebuie să identifici accentul din sudul Statelor Unite de accentul din New York şi New Jersey. Cuvintele pe care le-am folosit în studiul nostru au contribuit, totodată, la îngustarea panelului de elemente variabile, şi au putut să ilustreze pe deplin varietatea de dialecte din vocile noastre”, a explicat Molly Babel.

De exemplu, voluntarii au preferat vocile feminine care pronunţau vocala “u” (echivalentul sonor din limba engleză al grupului de vocale dublate “oo”) ca în cuvântul “goose” (“gâscă”), cu o pronunţie mult mai amplă – o caracteristică a limbajului de pe coasta de vest din Statele Unite.

Studiul a apărut în ediţia online a publicaţiei PLOS ONE.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă