19.1 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialSteaua poartă prin Europa crucea slăbiciunilor lui Mihai Stoica

Steaua poartă prin Europa crucea slăbiciunilor lui Mihai Stoica

Steaua a păşit cu dreptul în turul al treilea al preliminariilor Champions League cu o dublă victorie în faţa lui Vardar Skopje, 3-0 la Bucureşti, respectiv 2-1 în capitala Macedoniei. Cum cele mai dificile posibile adversare au fost eliminate neaşteptat din competiţie, campioana României are de partea sa toate şansele unei calificări în grupele celui mai spectaculos turneu intercluburi din lume.

Lăcătuş vede Steaua în „grupe“

Încântat de prestaţia formaţiei în tricoul căreia a ridicat trofeul Cupei Campionilor deasupra capului, fosta glorie a Stelei Marius Lăcătuş crede că Steaua are şanse mari să ajungă în grupele Ligii Campionilor.

“Cred că Steaua a făcut un meci bun din nou. În meciurile oficiale de până acum a demonstrat că este într-o formă bună. Atât în Supercupă, cât şi în campionat cu Ceahlăul şi cu Vardar în Ligă Europa. Important este ca toţi jucătorii să fie într-o formă foarte bună când se apelează la ei. Iată că şi Pârvulescu, şi Iancu, şi Răduţ, şi Piovaccari, când au intrat, au demonstrat că au calităţi şi pot fi jucătorii de care Steaua are nevoie în această campanie de calificare şi, bineînţeles, în meciurile de campionat. Eu nu pot să vorbesc despre Dinamo Tbilisi, pentru că nu am date foarte multe. Sigur că, dintre echipele care erau în urnă şi cu care Steaua putea să joace, este una cu un nume destul de bun”, a declarat fostul căpitan al Stelei în exclusivitate pentru Sport Total FM, la “Execuţii în direct”.

Steliştii de altădată, jigniţi de Mihai Stoica

Triumful Stelei în meciul retur cu Vardar a fost însă umbrit de incidentele provocate de Mihai Stoica pe stadionul din Skopje, managerul campioanei agresând doi jurnalişti români. Evenimentul s-a transformat într-un scandal mediatic atât în România, cât şi în Macedonia. Contrariat de comportamentul oficialului stelist, fostul fundaş al “roş-albaştilor” Adrian Matei i-a cerut demisia de onoare: “Cred că noi l-am băgat prea mult în seamă pe acest individ, căruia nici nu vreau să-i pronunţ numele.

Cred că Oţelea, Alexandrescu sau Tică Dănilescu nu au făcut niciodată astfel de gesturi. Eu cred că, dacă el vrea să dea dovadă de caracter, ar trebui să-şi dea demisia de peste tot şi să iasă din fotbal, pentru că face de râs numele Stelei şi al tuturor celor care avem legătură cu acest club. Din punctul de vedere al suporterilor, nu cred că Meme Stoica înseamnă Steaua”, a spus Adrian Matei în aceeaşi emisiune.

„Reghe, lipsă de respect faţă de media”

Fostul fundaş a fost deranjat şi de solidaritatea manifestă a antrenorului stelist faţă de managerul echipei: “Faptul că Reghecampf l-a felicitat înseamnă foarte multă lipsă de respect faţă de media, care te-a promovat şi ţi-a adus fanii la stadion.

Apoi, asta mai spune că între ei doi este o relaţie foarte bună şi nu-şi dă seamă că amândoi au fete şi nu ştiu cum o să reac­ţioneze ei dacă fetele lor ar fi agresate de un bodyguard precum Buze, care eu cred că va merge acolo unde îi este locul. Mie mi se pare că Reghecampf, până în momentul de faţă, a avut o privire şi o stare zen, foarte liniştit, radia, iar lucrul acesta mi-a plăcut foarte mult la el şi cred că de aceea a primit trofeul de fair-play la Super­cupă.

Prin gestul pe care l-a făcut nu ştiu dacă va mai primi şi anul acesta trofeul. Marţi a avut o karmă negativă, care sper să se îndrepte numai spre Meme Stoi­ca, nu şi spre echipă”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă