23.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialSpania-Danemarca, în finala CM de hanbdbal masculin

Spania-Danemarca, în finala CM de hanbdbal masculin

Naţionalele de handbal masculin ale Spaniei şi Danemarcei se vor duela, duminică, în finala Campionatului Mondial, la Barcelona, după ce au eliminat în semifinale echipele Sloveniei, respectiv Croaţiei, transmite Mediafax.

Ambele semifinale s-au disputat vineri, iar ibericii s-au impus cu 26-22 (13-12) în faţa Sloveniei, în timp ce Danemarca a trecut de Croaţia, cu 30-24 (14-11).

Astfel, învinsele Slovenia şi Croaţia vor juca sâmbătă pentru medalia de bronz, iar învingătoarele Spania şi Danemarca, pentru cea de aur, duminică.

Ambele finale vor avea loc la Barcelona.

Deţinătoarea trofeului de la ultimele două ediţii, Franţa, a fost eliminată în sferturile de finală, ocupând doar locul 6.

Spania revine în finala Campionatului Mondial după 8 ani. În 2005, Spania a câştigat titlul mondial, singurul din palmares, după o finală cu Croaţia. La acea vreme, în lotul spaniol se afla şi Alexandru Buligan, în calitate de antrenor secund.

La ediţia CM din 2011, ibericii au cucerit medalia de bronz.

La rândul său, Danemarca, ce deţine titlul european, a jucat finala chiar în urmă cu doi ani, fiind învinsă de Franţa. Pentru nordici este cea de-a treia finală, prima jucând-o în 1967. Danemarca nu a câştigat niciodată titlul mondial.

Cele mai citite

Cum să alegi o florărie online de încredere și să te bucuri de servicii de calitate 

În lumea digitală de astăzi, alegerea unei florării online de încredere poate fi o provocare. Cu o mulțime de opțiuni disponibile, cum vei putea...

Ministrul german al economiei Robert Habeck susține strategia de a investi în combinate siderurgice

Ministrul german al economiei Robert Habeck a justificat miliardele de euro investite de ţara sa în fabrici de oţel verde prin nevoia de a...

Gazprom, pe pierdere, după 25 de ani

Guvernul de la Moscova a dat instrucţiuni Gazprom să nu plătească dividende pentru 2023, conform unui decret publicat pe site-ul companiei de stat, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă