1.1 C
București
vineri, 6 decembrie 2024
AcasăSpecialSenatorul Dan Șova a fost REȚINUT, în dosarul CET Govora

Senatorul Dan Șova a fost REȚINUT, în dosarul CET Govora

UPDATE: Senatorul Dan Șova a fost reținut de DNA, în care este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică (CET) Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiţi pentru a achita un imobil cumpărat în Bucureşti.

UPDATE: Dan Şova a ajuns la sediul DNA, joi, după ce Senatul a avizat cererea de reţinere şi arestare preventivă în noul dosar. El este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.

–-

UPDATE: Dan Şova poate fi reţinut şi arestat , după ce senatorii au votat pentru încuviinţarea solicitării DNA.

Hotârârea a fost deja publicată în Monitorul Oficial, deci poate fi reținut. 

95 de senatori au fi votat pentru, iar 30 împotriva ridicării imunităţii sale.

UPDATE 11.31: Votul senatorilor în cazul lui Dan Şova s-a încheiat. Este nevoie de 43 de voturi pentru ca senatorul să rămână fără imunitate parlamentară.

UPDATE:  Senatorul Dan Şova se apără în faţa colegilor: 

"Cred că încep să mă apropii de recorduri nedorite. Pentru că sunt în această situaţie, simt nevoia să vă aduc la cunoştonţă câteva date şi să spun câteva lucruri pe care eu le consider importante. S-a prezentat în faţa dumneavoastră un dosar de 3.000 de file, care se referă la un abuz în serviciu şi la un trafic de infleunţă. Referitoare la mine sunt 60 de pagini. Este verificabil. Paginile nu sunt de probe, sunt un denunţ şi ordonanţele procurorului. Îmi asum ce spun. În afară de denunţ, nu există nicio probă, există un denunţ. Atât.  

Cineva a făcut un denunţ pe data de 9 octombrie, nu am ştiut absolut nimic, pe 19 noiembrie am fost adus cu mandat la DNA, deşi mă aflam sub control judiciar. Pe mandat scria despre dorinţa de a nu lua legătura cu cei din dosar. Am fost declarat suspect, apoi inculpat şi mi s-a cerut arestarea. Pentru niciuna dintre acuzaţiile din februarie nu am fost trimis în judecată. Simpla discuţie despre renunţarea la imunitate ne face de râs în Europa.

Am văzut că sunt foarte mulţi lideri politici care vorbesc despre independenţa justiţiei. Eram aici în 2011 şi aveam în aceste bănci membri proaspăt aleşi ai CSM, care nu erau votaţi, pentru că erau trei care nu îi plăceau lui Traian Băsescu. Noi întotdeauna am fost de partea justiţiei. Eu venind din justiţie, eu chiar sunt de partea lor", a spus Dan Şova. 

"Vă spun să votaţi aşa cum scrie în regulament şi în Constituţie, cu votul conştiinţei", le-a spus el colegilor. 

––

UPDATE 9.56: Dan Şova a ajuns în plenul Senatului.

––

Senatorii vor vota, joi, pentru solicitarea DNA de aprobare a arestării și reținerii în cazul lui Dan Şova. 

Votul Senatului ar fi trebuit să fie dat miercuri, dar acesta a fost amânat, după ce Călin Popescu Tăriceanu a organizat o şedinţă solemnă cu ocazia zilei de 1 Decembrie.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova ar fi pretins sume de bani şi ar fi primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică (CET) Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiți pentru a achita un imobil cumpărat în București.

Dan Şova este acuzat şi în Dosarul Turceni-Rovinari, în care a fost trimis în judecată alături de fostul premier Victor Ponta.

În 25 martie, Senatul a respins cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Şova, care a primit 79 de voturi "pentru" şi 67 "împotrivă", senatorii susţinând însă că, potrivit regulamentului, nu au fost întrunite condiţiile legale pentru aprobare. Decizia a fost luată deşi Constituţia prevede că încuviinţarea cererii se face cu majoritatea senatorilor prezenţi.

Votul a fost contestat la Curtea Constituţională de către PNL şi a fost reluat în 2 iunie, când plenul a respins, din nou, cererea DNA.

Cele mai citite

Comisia Europeană și platformele online intensifică monitorizarea în timpul alegerilor din România

În contextul desfășurării alegerilor din România, Comisia Europeană, împreună cu platformele digitale și societatea civilă, a intensificat măsurile de monitorizare pentru a preveni riscurile...

Ucraina a rămas fără ajutoare de la SUA. Un republican apropiat de Trump a blocat un proiect al lui Biden

Mike Johnson, președintele Camerei Reprezentanților, a respins miercuri cererea administrației Biden de a include 24 de miliarde de dolari pentru ajutoarele legate de Ucraina...

Ruben Amorim pregătește o mutare spectaculoasă. Son Heung-Min, aproape de un transfer la Manchester United

Son Heung-Min, starul sud-coreean al lui Tottenham, ar putea deveni protagonistul uneia dintre cele mai surprinzătoare mutări din Premier League. Noul antrenor al lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă