17.8 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialScurtmetraje cu bataie lunga

Scurtmetraje cu bataie lunga

» Din 2004 pana acum, sapte filme romanesti de scurtmetraj au obtinut distinctii sau nominalizari importante in cadrul unor festivaluri internationale de clasa A.

» Tinerii regizori romani ne-au povestit ce le-au adus aceste premii si cum le-au influentat cariera; fata de 2004, in 2008 un astfel de premiu constituie un cert avantaj atunci cand regizorii cauta finantari pentru noi proiecte.

» Majoritatea cred ca un premiu important iti aduce si multa satisfactie, iar banii castigati uneori iti dau mai multa libertate. Totusi, Cristi Puiu afirma sec: "Mie nu mi-a ajutat in nici un fel premiul obtinut la Cannes", ceilalti regizori.

In 2004, "Trafic", regizat de Catalin Mitulescu, castiga Palme d’Or la Festivalul de la Cannes, iar "Un cartus de Kent si un pachet de cafea", de Cristi Puiu, castiga Ursul de Aur la Berlin. Publicul romanesc era atunci putin pregatit pentru aceasta surpriza, iar reactiile au fost moderate. Patru ani mai tarziu, dupa ce regizorii romani din "noul val" au confirmat obtinand premii pentru lungmetraje, iata-i reiterand performanta din 2004, la scurtmetraje: "O zi buna de plaja" de Bogdan Mustata castiga la Berlin Ursul de Aur, iar "Megatron", filmul regizat de Marian Crisan, aduce in tara un nou Palme d’Or. Pe langa acestea, "Lampa cu caciula" a castigat peste 10 premii la festivaluri mai mici si mai mari, inclusiv la Sundance, mediumetrajul lui Cristian Nemescu, "Marilena de la P7", a luat premii la Festivalul de la Milano si la TIFF, iar "Tarziu", regizat de Paul Negoescu, a fost nominalizat anul acesta la Berlinala. Alte scurt si mediumetraje, precum "Apartamentul" de Constantin Popescu, "Visul lui Liviu" de Corneliu Porumboiu, "Cand se stinge lumina" al basarabeanului Igor Cobileanscki sau "Lectia de box" de Alexandru Mavrodineanu, nu au castigat premii importante, ceea ce nu le-a impiedicat sa fie apreciate de public si de critici.
I-am intrebat pe regizorii scurtmetrajelor premiate in ce fel aceste succese le-au impulsionat cariera, daca un astfel de premiu este o garantie de succes mai departe si daca simt presiunea de a confirma in lungmetraj. Desi fiecare dintre ei a primit ulterior invitatii la festivaluri si atentia colegilor de breasla, cei mai multi ne-au declarat raspicat ca nu ii intereseaza festivalurile si plimbarile in afara tarii.

Cristi Puiu: "Entuziasmul s-a dus repede cand n-am gasit finantare pentru «Moartea domnului» Lazarescu’"
Cristi Puiu, unul dintre primii premiati si autorul protestelor din 2004 si 2006 la adresa felului in care Consiliul National al Cinematografiei acorda finantari, a ramas la fel de pesimist in privinta recunoasterii meritelor si a evolutiei unui tanar regizor in Romania. "Nu exista nici o garantie ca un regizor care a obtinut un premiu important pentru un scurtmetraj va reusi sa realizeze si un lungmetraj sau ca va avea succes. Mie nu mi-a ajutat in nici un fel premiul obtinut la Cannes". Cei care ii apreciaza cu adevarat implinirile, spune regizorul in varsta de 41 de ani, sunt nu atat criticii, publicul sau colegii de breasla, ci "o mana de oameni din jurul meu". Este important de stiut de asemenea ca nici distinctia obtinuta de Puiu, nici premiul Palme d’Or pentru scurtmetraj nu presupun si premii in bani. Cu toate acestea, Puiu nu neaga satisfactia pe care o aduce intotdeauna un astfel de premiu la inceputul carierei: "Sigur ca este satisfactie. Era un prim premiu important, mai luasem premii, dar nu ca acesta. Entuziasmul s-a dus repede cand n-am gasit finantare pentru «Moartea domnului Lazarescu». Acum regizorii sunt mai precauti in relatia cu CNC-ul decat mine, eu am fost mult mai critic". L-am intrebat pe Cristi Puiu si daca in prezent se mai gandeste sa faca filme de scurtmetraj sau daca se considera intr-o etapa diferita. "Nu stiu daca se pune problema asa, depinde de la regizor la regizor. Depinde daca ai o idee buna, daca ai finantare; in rest situatia este aceeasi, o iei de fiecare data de la inceput".

Adrian Sitaru: "Nu cred ca in Europa exista interes pentru scurtmetraje"
Filmul lui Adrian Sitaru, "Valuri", a castigat in urma cu un an Leopardul de Aur la Festivalul International de Film de la Locarno si premii la inca sase festivaluri. De atunci, Sitaru a finalizat un prim lungmetraj "Pescuit sportiv", prezentat publicului la Festivalul de la Sfantu Gheorghe si, zilele acestea, la TIFF. "Un premiu important ajuta in mod cert, dar pana la lung metraj inca e nevoie, pe langa alte necunoscute, si de noroc. Ca acest lungmetraj va avea si succes, asta e, cred, un mare pariu si o temere chiar si pentru producatorul care mizeaza pe el. Mie nu mi-a fost deloc mai usor si asta e o problema inca in regulamentul CNC-ului: un premiu de clasa A ar trebui sa aduca automat suport din partea CNC-ului pentru urmatorul proiect, dar nu se intampla asa la noi. Am luat la a doua sesiune CNC cu un scurtmetraj, si ala pe muchie, caci am fost ultimul clasat. Dar e bine si asa", spune Adrian Sitaru. "Cand am castigat Leopardul de aur nimeni nu m-a intrebat, agent sau producator, daca a-s vrea sa colaborez. Noroc ca aveam deja un producator, caruia insa ii placuse lung metrajul. Nu cred ca in Europa exista interes pentru scurtmetraje sau regizori de scurtmetraje. Nu acelasi lucru s-a intamplat in SUA, la Sundance, unde, dupa prima proiectie, trei agenti, unul chiar din Los Angeles, s-au interesat de mine. Nu inseamna mare lucru ca cineva se intereseaza sa-ti fie agent, vreau sa subliniez doar diferenta mare fata de Europa. Nu esti invitat neaparat dupa un mare premiu la o gramada de festivaluri. Chiar si acum, cu vreo 15 premii, filmul este si a fost refuzat de destul de multe festivaluri. Da, un astfel de premiu te ajuta sa te concentrezi pe proiecte personale o vreme, banii iti dau o anumita libertate, cred ca din acest motiv premiile sunt acordate mai mult regizorilor, mai ales la scurtmetraje", relateaza Sitaru. Acesta adauga ca situatia este totusi mult diferita fata de 2004: "Incet-incet au inceput sa se schimbe lucrurile – regulamentul de concurs CNC s-a schimbat, exista mai multi bani de la stat, dar si privati, producatori de competenta internationala si, cel mai important poate, exista interes pentru filmul romanesc."

Dintre scurtmetrajele realizate de Radu Jude, "Lampa cu caciula" a cunoscut cel mai mare succes si are, potrivit Internet Mouvie Database, un palmares de 12 premii la festivaluri straine. Desi premiul obtinut la Sundance Film Festival de acest film nu a avut ecouri in presa generalista, filmul s-a bucurat poate de un "buzz" mai puternic printre tinerii cinefili decat cele premiate la Cannes si Berlin. "Nu stiu de ce se presupune ca cineva care a facut un scurtmetraj urmeaza automat sa faca un film lung, spune Radu Jude. Pot exista autori care fac doar filme scurte, asa cum in literatura exista scriitori care scriu doar povestiri. Indiferent cum ar fi, un lucru mi se pare sigur, si anume ca nici un premiu din lume nu garanteaza nimic. Decat ca juriul care a acordat premiul a considerat ca filmul merita sa ia un premiu. Atat. Nu garanteaza nici macar ca filmul premiat are cu adevarat valoare, cata vreme exista filme proaste care au primit premii si filme bune care n-au fost deloc premiate. Pe de alta parte, in confuzia din Romania, cel putin in domeniul cinematografiei, premiile sunt importante pentru ca functioneaza ca un fel de certificare a valorii. Critica de film de la noi (si nu numai critica, jurnalismul cultural in general) nu pare interesata sa descopere valoarea acolo unde ea exista. Pur si simplu e mai comod sa consideri ca fiind valoros ceea ce au considerat altii, in strainatate, ca e valoros. Nu risti nimic si, daca esti acuzat ca de fapt esti incapabil sa intelegi cu adevarat filmele, te poti refugia linistit in spatele diplomelor pe care filmele respective le-au obtinut afara. Chiar faptul ca imi cereti sa raspund la aceste intrebari nu tine, din pacate, de o eventuala calitate a scurt-metrajelor pe care le-am facut, ci tine de premiile pe care le-am luat."

Radu Jude: "Cu o parte din banii castigati din premii mi-am permis sa iau la un moment dat o pauza de vreo doua luni"
L-am intrebat pe Radu Jude si daca succesul unui scurtmetraj ii poate regizorului sa se concentreze ulterior pe proiecte personale, mai degraba, decat pe proiecte comerciale. "Filmul a fost in multe festivaluri, aproape 100, eu, personal, am fost doar in vreo 3-4. In plus, a fost cumparat de cateva televiziuni straine, inclusiv Arte. Cu o parte din banii castigati din premii mi-am permis sa iau la un moment dat o pauza de vreo doua luni si sa lucrez la un scenariu de lungmetraj, cu o alta parte am cofinantat productia unui alt scurtmetraj, ‘Alexandra’. In plus, cred ca premiile au contat la obtinerea unui punctaj bun la concursul de la CNC, in urma caruia am primit finantare pentru lungmetraj. In privinta satisfactiei aduse de un premiu si a presiunii de a confirma printr-un lung-metraj, Radu Jude crede ca "exista, bineinteles, satisfactie atunci cand primesti premii. Pentru un individ lipsit de incredere in sine, asa cum sunt eu, bucuria vine la pachet cu presiunea, cu dorinta de a-ti confirma tie si celorlalti ca de fapt chiar esti bun, chiar e ceva de capul tau. Din fericire, dupa premiile pentru ‘Lampa cu caciula’, am mai facut doua filme scurte, ‘Dimineata’ si ‘Alexandra’ si imi dau seama cat de paguboasa si de stupida e toata povestea asta cu dorinta de a confirma. Sigur ca simt presiune si frica acum, inainte de inceperea filmarilor pentru lungmetraj, sigur ca imi doresc sa fac un film bun. Totusi, uneori imi amintesc ca in cativa ani vom fi cu totii morti si realizez atunci, pentru putin timp, cat de aberant e ca ne facem atatea griji pentru niste filme, niste prostii in esenta."

Bogdan Mustata:
"E o bolboroseala in jurul filmului"
O atitudine ambivalenta in privinta agitatiei care urmeaza participarii la un festival important au si Paul Negoescu si Bogdan Mustata, regizorii care au reprezentat anul acesta scurtmetraul romanesc la Berlin. "Am fost invitat si la alte festivaluri, dar nu ma intereseaza prea mult asta. Producator aveam dinainte, iar din punct de vedere financiar, – fac ce faceam si inainte, dar am primit mai multe reclame. Sigur ca m-am bucurat, dar satisfactia e pe termen scurt – pe mine nu ma intereseaza doar asta, sa obtin premii la festivaluri", spune Paul Negoescu, in urma selectiei filmului sau la Berlin. Bogdan Mustata ne lamureste ca exista doua tipuri de festivaluri: cele care, dupa ce un film obtine un premiul la un mare festival international, evita sa mai invite filmul si cele care, din contra, vor sa aiba filmul respectiv. "Faptul ca am castigat Ursul de Aur nu mi-a dat voie sa fac nimic inca, te suna tot felul de lume, e o bolboroseala in jurul filmului", spune Bogdan Mustata. Acesta deocamdata are in proiect doar un scenariu, insa nu simte inca presiunea de a confirma, nu simte ca e pe val si considera ca faptul ce conteaza este sa te simti pregatit. Desi regizorul nu se afla la inceputul carierei, recunoaste ca orice autor asteapta o confirmare si, atunci cand aceasta apare in forma unui premiu, "te multumeste, iti da incredere ca esti unde trebuie".

Scurtmetraje premiate

» Trafic (2004, Catalin Mitulescu) – Palme D’Or, Festivalul de Film de la Cannes

» Un cartus de Kent si un pachet de cafea (2004, Cristi Puiu) – Ursul de Aur, Festivalul de Film de la Berlin

» Marilena de la P7 (2006, Cristian Nemescu) – Best Film, Festivalul de Film de la Milano

» Lampa cu caciula (2006, Radu Jude) – Short Filmmaking Award, Festivalul de Film Sundance

» Valuri (2007, Adrian Sitaru) – Leopardul de Aur, Festivalul de Film de la Locarno

» Tarziu (2008, Paul Negoescu) – selectie oficiala, Festivalul de Film de la Berlin

» O zi buna de plaja (2008, Bogdan Mustata) – Ursul de Aur, Festivalul de Film de la Berlin

» Megatron (2008, Marian Crisan) – Palme d’Or, Festivalul de Film de la Cannes

Cele mai citite

Angajaţi de la Protecţia Mediului, ONRC, Arhivele Naţionale, CNCD şi Sport şi Tineret vor protesta faţă de inechităţile salariale

Angajații din Agențiile Județene pentru Protecția Mediului, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Arhivele Naționale ale României, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, precum și din...

Sebastian Burduja, aproape de victorie: “Puțini credeau posibil acum câteva săptămâni”

Sebastian Burduja, candidat la Primăria Capitalei, a postat un mesaj pe pagina sa de LinkedIn. El susține că este aproape de victorie, din datele...

Alina Gorghiu salută că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul privind accidentul din localitatea 2 Mai, va fi transferată

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a salutat faptul că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul privind accidentul din localitatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă