27.8 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialSchimbare de peisaj la Marea Neagră: Yalta

Schimbare de peisaj la Marea Neagră: Yalta

Yalta este o destinaţie de vacanţă, aproape necu­noscută vest-europenilor, dar care a început să atragă vizitatori încă din vremurile Greciei anti­ce. Situată în sudul Ucrainei şi în nordul Mării Negre, Yalta înseamnă o combinaţie de mare cu plaje perfecte şi păduri întunecoase ce coboară uneori până la marginea apei, totul scăldat perfect de o climă tipic mediteraneeană, lucru neo­biş­nuit având în vedere latitudinea la care se află.

În Yalta se ajunge din România… nu foarte uşor, dar cât de cât ieftin: cu trenul. Zilnic un tren pleacă din Bucureşti spre Chişinău, în Republica Mol­dova, de unde posibilităţile sunt şi mai mari. Puteţi alege un tren până la Kiev sau până la Odessa. În oricare dintre aceste oraşe schimbaţi trenurile cu destinaţia Simferopol. Şi, de aici, cu un tro­leibuz ajungeţi la Yalta. Drumul până la Kiev este mai lung, dar conexiunile mai avantajoase, trenurile de Odessa sunt mai rare, dar au farmecul lor… una peste alta nu veţi plăti mai mult de 200 de euro dus-întors pentru traseul Bucureşti-Yal­ta. Există şi varianta zborurilor Bucu­reşti-Kiev cu Aerosvit, iar de la Kiev ştiţi povestea.

Problema cazării este ca şi rezolvată în orice anotimp. În Yalta s-a investit masiv pe vremea comuniştilor, fiind principala staţiune la mare a întregii Uniuni Sovietice. Astfel, de la hoteluri de lux până la foste sanatorii renovate şi transformate în hoteluri ieftine găsiţi, la alegere, un loc de înnoptat. Preţurile în hotelurile mai modeste nu sar de 20-30 de euro pe noapte cu micul dejun inclus.

Rezervări nu merită să faceţi decât, poate, în vârful sezonului de vară când, pentru un weekend sau două, s-ar putea să nu fie nici un loc de cazare, dar lucrul acesta nu s-a întâmplat de mulţi ani. Şi asta pentru că Yalta e vizitată exclusiv de turişti ruşi şi ucraineni… care în ultima vreme au cam dat bir cu fu­giţii: cei cu bani pleacă mai mult în străinătate, iar cei care nu îşi permit nici măcar o vacanţă în Turcia stau acasă la ei, pentru că şi preţurile la Yalta sunt mari pentru salariul unui om de rând din fostul imperiu. Aşa că staţiunea este mai mult sau mai puţin a turiştilor străini destul de îndrăzneţi pentru a alege să vină aici.

Ce puteţi vedea în Yalta? Clădirile vechi şi palatele construite de ţari sunt încă în picioare şi în stare de funcţionare – aici au petrecut vacanţe la mare (înaintea lui Lenin şi a lui Stalin) personalităţi precum Cehov sau Lev Tolstoi. Palatele Livadia şi Massandra, cu origini ţariste, sunt principalele atracţii ale zonei. Şi, să nu uităm că în 1956 în palatul Livadia 
s-a ţinut Conferinţa de la Yalta între cele trei mari puteri ale vremii: URSS, SUA şi Marea Britanie. O plimbare pe faleza din Yalta vă va face să vă simţiţi făcând parte din vechea aristocraţie rusă şi o tură cu telegondola pe dealul Darsan vă va vindeca de tot răul de înălţime, oferindu-vă panorama splendidă a ţărmului Mării Negre.

La Yalta trebuie mers pentru frumu­seţea naturii, ineditul locaţiei, clima perfectă, lipsa de aglomeraţie şi, bine­în­ţeles, pentru că este o destinaţie accesibilă ca preţ. Ca cetăţeni UE nu avem nevoie de viză pentru a călători în Ucraina.

Cele mai citite

One United Properties, inclusă de Nicușor Dan în ”mafia imobiliară”, hărțuiește în instanță jurnaliști și ONG-uri

Compania One United Properties, fondată de foștii bancheri Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, se remarcă în ultima vreme prin acționarea în judecată a...

Român, arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei

Un cetăţean român a fost arestat preventiv, fiind acuzat de procurorii DIICOT de infracţiunea de trădare, după ce a trimis la Ambasada Rusiei de...

Decretele semnate astăzi de Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 24 mai 2024, o serie de decrete. Iată decretele semnate astăzi de președinte: Decret privind promulgarea Legii pentru completarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă