12.8 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialSarah Palin cere lui Barack Obama mai multă fermitate în relaţia SUA...

Sarah Palin cere lui Barack Obama mai multă fermitate în relaţia SUA cu Rusia, în privinţa crizei din Ucraina

 

 

Sarah Palin, fostă candidată la funcţia de vicepreşedinte al SUA, i-a solicitat azi lui Barack Obama mai multă fermitate în relaţia cu Rusia, consemnează Mediafax.

“Singurul lucru care îl poate opri pe un tip rău cu o armă nucleară este un tip bun cu o armă nucleară”, a declarat ea la încheierea unei conferinţe a mişcării conservatoare americane (CPAC), în apropiere de Washington.

Fraza este o reproducere a faimosului slogan al grupului de lobby în favoarea armelor de foc din Statele Unite, National Rifle Association (NRA): “singurul lucru care îl poate opri pe un tip rău cu o armă este un tip bun cu o armă”.

Declaraţia, rostită în mijlocul unui dicurs plin de jocuri de cuvinte şi glume, a declanşat ovaţii în picioare din partea miilor de participanţi.

Sarah Palin a luat în derâdere administraţia lui Barack Obama pentru că l-a ameninţat pe preşedintele rus cu un “telefon şi un stilou”.

Fost guvernator al statului Alaska, fără funcţie politică din 2009, ea a fost aleasă, spre surpriza generală, de John McCain drept candidatul republican la vicepreşedinţie în 2008.

Ea s-a lansat de atunci într-o carieră de televiziune şi a rostit discursuri în întreaga ţară.

În 2010, Sarah Palin a participat cu toată familia la un serial de tip reality show intitulat “Alaska lui Sarah Palin”, difuzat de TLC. Ea este în prezent comentatoare politică la postul de ştiri conservator Fox News.

Palin va lansa la 3 aprilie o nouă emisiune, “Amazing America”, pe un post de televiziune specializat în tir, vânătoare şi pescuit, Sportsman Channel.

Cele mai citite

Benjamin Netanyahu este „dezgustat” de mandatul de arestare cerut de către procurorul-şef al CPI Karim Khan

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât...

Poliția ungară l-a arestat pe căpitanul unei nave implicată într-o coliziune pe Dunăre

Poliţia ungară a anunţat luni că l-a arestat pe căpitanul unei nave de croazieră sub pavilion elveţian implicată într-o coliziune pe Dunăre cu o...

Incendiul izbucnit la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare din București a fost lichidat

Incendiul izbucnit luni seară la o clădire dezafectată de pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală a fost stins de pompierii sosiţi la faţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă