Dacă Băsescu nu va ieși să dea un mesaj clar pro-Iohannis, va fi direct responsabil de alegerea lui Ponta. Nimeni și nimic nu-l va mai putea spăla de acuza de blat.
Optimiștii pot spune că se putea și mai rău, pesimiștii că vine apocalipsa pontistă și asta e. Lăsând la o parte utopiile și entuziasmele de conjunctură, adevărul e că scorurile erau previzibile. La halul în care arată dreapta, la vărsarea de sânge din ultimul an – cu apogeu în campania electorală -, la atacurile veninoase și iraționale împotriva lui Iohannis, totul cuplat cu revărsarea de pomeni, nesimțire, agresivitate și sacii cu milioane de euro azvârliți în joc de PSD, cu greu s-ar fi putut întâmpla altceva. Iohannis a făcut ce a putut, a fost, inclusiv el, în cotele de așteptare. Prea multe în plus nici nu poți să-i ceri pentru turul doi. Nu e genul care să poată ieși din propriul tipar. Singura dezmăgire reală este scorul obținut de Macovei, se demonstrează încă o dată ceea ce mulți știam și intuiam – anticorupția nu interesează decât o minoritate, mereu aceeași. Nici măcar în condițiile în care ultimele anchete ale procurorilor au arătat viermuiala hulpavă a hoților aspirându-ne firfiricii din portofel, nu s-a schimbat nimic. Masele somnolează cu mațele ghiorțăind și ochii ațintiți invidios la buget, conturi și off-shore-uri. Cele 4,5 procente ale lui Macovei au mai arătat și că, fără structuri de partid, organizare și bani, doar cu entuziasm, onestiate, bun-simt și Facebook, șansele de a te impune în politica românească sunt mici. Reversul medaliei, forța de sens opus care o anulează pe prima, este eșecul, previzibil și el, al Elenei Udrea. Iată că nici cu bani, structuri, tupeu și susținerea unuia dintre cei mai puternici politicieni – Băsescu – nu reușești să faci nimic atunci când ești percepută drept o parvenită și o coruptă.
Citește continuarea articolului în Revista 22.
