16.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialRusia: Membrele Pussy Riot scapă de închisoare, Hodorkovski nu

Rusia: Membrele Pussy Riot scapă de închisoare, Hodorkovski nu

Deputaţii ruşi au aprobat, miercuri, o lege privind amnistia, la aniversarea a 20 de ani de la adoptarea Constituţiei, de care ar putea beneficia membrele grupului contestatar Pussy Riot şi cei ai Greenpeace, dar nu şi Mihail Hodorkovski şi Alexei Navalny, relatează RIA Novosti.

Textul a fost votat de 446 de deputaţi din cei 450 ai Dumei (Camera inferioară a Parlamentului), în ultima lectură.

Acesta este mult mai restrictiv decât ce i-a propus preşedintelui Consiliul pentru Drepturile Omului, o structură consultativă, şi vizează doar aproximativ 25.000 de persoane, potrivit unor oficiali parlamentari. Rusia numără aproape 700.000 de deţinuţi.

Textul votat prevede amnistierea persoanelor condamnate la pedepse mai mici de cinci ani, în special pentru “huliganism”. În această categorie se încadrează membrele Pussy Riot şi cei 30 de membri ai echipajului, dintre care 26 de străini, ai navei Greenpeace interceptate în septembrie în Arctic. De asemenea, sunt vizaţi minorii şi adulţii cu vârste de peste 60 de ani, mamele cu copii minori, dar şi handicapaţii, poliţiştii şi militarii.

Citeşte şi: Rusia: Curtea Supremă admite reanalizarea procesului Pussy Riot

Fostul magnat al petrolului şi critic al Kremlinului, Mihail Hodorkovski, care ar putea fi eliberat anul viitor, şi politicianul Alexei Navalny, un virulent opozant al lui Putin, nu vor beneficia de amnistie.

Amnistia ar trebui aplicată şi membrilor Greenpeace, graţie amendamentelor aduse de deputaţi, care prevăd amnistierea nu numai a persoanelor deja condamnate pentru “huliganism”, ci şi a celor care fac obiectul unei anchete, contrar textului iniţial.

Membrii echipajului Arctic Sunrise, dintre care 26 sunt străini, au fost arestaţi în septembrie, după o acţiune împotriva unei platforme petroliere în zona rusă a Oceanului Arctic şi inculpaţi mai întâi pentru “piraterie”, apoi pentru “huliganism”.

Ei au fost puşi în libertate provizorie în noiembrie, după două luni de arest preventiv.

Cele două femei din cadrul grupului protestatar Pussy Riot, care ispăşesc o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru că au cântat, în februarie 2012, o “rugăciune punk” împotriva lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, Maria Alehina şi Nadejda Tolokonnikova, urmau să fie eliberate oricum în martie.

Potrivit presei, ar putea beneficia de amnistie şi unii participanţi ai unei manifestaţii împotriva lui Vladimir Putin în mai 2012, inculpaţi pentru ciocniri cu forţele de ordine.

Cele mai citite

Scenă în aer liber în curtea interioară a Primăriei Capitalei

Curtea interioară a Primăriei Capitalei se va transforma, sâmbătă, într-o scenă în aer liber, unde vor răsuna melodii celebre din muzica ușoară românească, balade...

Erdogan a grațiat șapte generali închiși pentru puciul din 1997 din Turcia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din...

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinat asupra premierului slovac Robert Fico a fost plasat în arest preventiv

Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă