24.2 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialRus: Schimbările la vârf din Poliţie sunt strategice, nu au legătură cu...

Rus: Schimbările la vârf din Poliţie sunt strategice, nu au legătură cu ultimele evenimente

Minsitrul de Interne, Ioan Rus, a declarat marţi că schimbările la vârful Poliţiei Române reprezintă o chestiune strategică, având rolul de a crea o echipă capabilă şi performantă, fără vreo “conotaţie” legată de “ultimele evenimente”, potrivit Mediafax.

 

“Motivele sunt mult mai simple decât par. Dacă v-aţi uitat în toate sondajele de opinie, în toată ţara, din sectorul 1 al Capitalei până în Sighetul Marmaţiei, ordinea publică, siguranţa cetăţeanului, nivelul criminalităţii, infracţionalitatea, criminalitatea transfrontalieră, evaziunea fiscală, tot ce înseamnă nerespectarea legii, sunt priorităţi pentru întreaga populaţie a României”, a spus Rus, răspunzând unei întrebări referitoare la motivul schimbării şefului Poliţiei Române, Liviu Pop, cu Petre Tobă, precum şi a secretarului general al MAI, Irina Alexe, cu Ion Stoica.

Ministrul Ioan Rus a subliniat faptul că primul-ministru i-a cerut “rezultate vizibile”.

Rus a spus că în ultimele zile a avut întâlniri la nivelul tuturor structurilor din ţară, iar marţi s-a aflat la Alexandria şi în alte localităţi din judeţele din sudul ţării, unde şi-a exprimat opinia cu privire la standardul pe care vrea să îl impună.

“Încerc să fac o echipa de conducere la MAI şi Poliţie capabilă să materializeze aceste dorinţe ale poporului nostru. Sper din tot sufletul ca efortul meu de a pune într-o funcţie pe fiecare la locul potrivit pentru a creşte eficienţa activităţii să nu fie greşită”, a declarat Rus.

Ministrul de Interne a afirmat că schimbările la Poliţia şi Jandarmeria Română nu au nicio conotaţie legată de ultimele evenimente, “de ceea ce se întâmplă în aceste momente, de nu ştie ce infractor şamd”. “E o chestiune strategică legată de ceea ce avem de facut la minister în perioada următoare”, a punctat Rus.

În legătură cu eventuale alte schimbări, ministrul Rus a spus că fiecare dintre cei noi numiţi “au libertatea, în limitele legii şi a regulamentelor, de a-şi face echipă cu care să obţină performanţă”.

 

Cele mai citite

Un român a fost ucis în Congo iar alți doi sunt răniți

Un cetățean român a fost ucis în Congo iar alți doi români sunt răniți, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României în ziua...

Banca Mondială finanțează proiecte medicale, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Ciolacu

Banca Mondială finanțează în România proiecte medicale, de învățământ, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. Șeful Executivului...

Începe renumărarea voturilor la două secții din Sectorul 2

La două secții de votare din Sectorul 2 al Capitalei începe acțiunea de renumărare a voturilor, în urma alegerilor desfășurate în ziua de duminică,...
Ultima oră
Pe aceeași temă