Instituţiile de mediu din România nu reuşesc să cheltuiască fondurile destinate proiectelor de mediu şi ignoră aspectele cele mai grave care ţin de calitatea mediului din România, potrivit unui studiu realizat de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis. Anul trecut, de exemplu, Administraţia Fondului pentru Mediu a cheltuit doar 26% din bugetul pentru proiectele de mediu.
Studiul Ecopolis, “Investiţiile de mediu în România” reprezintă o analiză a principalelor instrumente pe care ţara noastră le are la dispoziţie pentru îndeplinirea obiectivelor de protecţia mediului asumate şi a modului în care instituţiile responsabile administrează fondurile destinate finanţării proiectelor de mediu.
“Acest studiu trebuie să reprezinte un prim semnal de alarmă cu privire la situaţia problematică a invesţiilor României în proiectele de mediu. O politică de mediu eficientă depinde în mod fundamental de capacitatea instituţiilor care urmăresc implementarea politicilor prevăzute. Din păcate, la ora actuală, nici Programul Operaţional Sectorial de Mediu şi nici Adminitraţia Fondului de Mediu nu par a se ridica la înălţimea misiunii pe care o au de îndeplinit” avertizează Arpad Todor, Expert al Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis.
Statistici îngrijorătoare
Potrivit studiului, în perioada 2004-2009 Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) – instituţie specializată în colectarea unei părţi din taxele de mediu şi folosirea lor – a cheltuit doar 26% din bugetul prevăzut pentru finanţarea de proiecte. Peste 2,3 miliarde de lei, care ar fi trebuit sa meargă spre proiecte pentru îmbunătăţirea calităţii mediului din România, au ramas în conturile AFM.
“Dacă aceşti 2,3 miliarde de lei ar fi fost direcţionaţi spre proiecte strategice pentru un mediu mai curat, ar fi putut genera următoarele rezultate: 10 milioane de copaci plantaţi, 8.100 de kilometri de piste de biciclete construiţi, 52 milioane de metri pătraţi de spaţiu verde amenajat, 266.500 de locuinţe izolate termic, 652.000 de hectare renaturate în Delta şi Lunca Dunării”, a declarat Irina Boţa, expert cercetare, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis.
Slaba performanţă demonstrată de AFM în cheltuirea bugetului de care dispune este o constantă în toată perioada analizată. Deşi încasările Fondului pentru Mediu au crescut de la an la an cu procente între 10% şi 64% (cu excepţia anului 2008), AFM a reuşit să cheltuiască din bugetul prevăzut pe fiecare an între 19% (în 2007) şi 39,20% (în 2009).
Pe de altă parte, banii cheltuiţi au mers în principal în două direcţii: Prima, cea a Programului pentru reînnoirea parcului auto naţional – singurul finanţat cu succes de AFM – a “înghiţit” 40,43% din fondurile cheltuite pe proiecte; Cea de-a doua, rezervată lucrărilor destinate prevenirii, înlăturării şi/sau diminuării efectelor produse de fenomene meteorologice, cu o alocare de 24,27% din fonduri.
Biodiversitatea nu este pe agenda AFM
Domenii de o importanţă deosebită pentru protecţia mediului nu reprezintă interes pentru AFM, dacă luăm drept reper ratele de finanţare pentru proiectele depuse în categorii precum: reducerea impactului asupra atmosferei, apei şi solului (1.87%), administrarea ariilor naturale protejate (1.38%), conservarea biodiversităţii (0.17%) şi împădurirea terenurilor degradate (0.47%). Rata de aprobare a proiectelor este extrem de scăzută, variind între 2,7% (în 2010) şi 21,2% în 2009, unul dintre motive fiind birocraţia.
La sfârşitul lui 2010, România a atins un stadiu de contractare de 43% din totalul sumei disponibile prin POS Mediu, procent care o situează la mijlocul clasamentului în rândul noilor membre ale UE. Doar 2% din cei 5,437 miliarde euro alocaţi de POS Mediu au fost cheltuiţi între 2007 şi 2010.
“În mod constant, autorităţile nu reuşesc să cheltuie banii pe care îi au la dispoziţie, investesc masiv în industria auto şi ignoră programele de conservare a biodiversităţii, de creştere a calităţii aerului pe care îl respirăm, problema spaţiilor verzi sau a împăduririlor”, a declarat Costel Popa, Preşedinte al Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis.
“Aceste realităţi care, poate, nu mai surprind pe nimeni, se traduc într-o degradare continuă a calităţii vieţii, cu efecte uneori fatale asupra sănătăţii oamenilor, asupra biodiversităţii şi a patrimoniului natural. Fără o reformă profundă a politicilor şi instituţiilor resposanbile cu invesţiile în programe de protecţia mediului, pierderile vor fi iremediabile, în ciuda faptului că instrumentele şi resursele sunt la îndemana autorităţilor”, conchide Popa.
