Pe Argeş în gios, /Pe un mal frumos,/ Negru-vodă trece /Cu tovarăşi zece: /Nouă meşteri mari,/Calfe şi zidari/ Şi Manoli – zece, /Care-i şi întrece. Cine nu știe versurile de mai sus? Fac parte dintr-un mit fondator al poporului român, cel în care lucrarea meșterului Manole făcută la ceas de zi se surpă noaptea, lucru care se petrece cu noi de secole. Manole în vremea veche era meșterul iscusit care dă României una dintre capodoperele arhitecturii vremii, Mănăstirea Curtea de Argeș, însă reușește doar cu sacrificii. Temelia construcției stă pe o crimă, iar peretele mânăstirii poartă și astăzi însemnat cu roșu urmele nepieritoare ale teribilului secret pe care s-a fondat. Mitul vorbea poporului român de secole despre zădărnicie, muncă istovitoare, despre capacitatea noastră incredibilă de a construi ceva din temelii, pentru ca mai apoi, noaptea, lucrarea să se surpe.
Niciodată nu mi-am putut închipui că acest mit fondator poate să fie o strălucită metaforă pentru un alt Manole, turnător și ofițer, de data aceasta cunoscut lumii largi drept guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu. „Manole“ nu era numele meșterului, era numele de cod al turnătorului și mai apoi ofițerului cu trei dosare. Odioasa lume pe care am crezut că am lăsat-o în urmă după 1989, dar ne urmărește și astăzi, după 27 de ani de la Revoluție, deși sunt și foști colegi de-ai domnului Isărescu care aleg chiar în aceste zile să își plimbe cățelul și să recunoască deschis că timpurile s-au schimbat și că a venit vremea unor alte generații (în fața acestora, jos pălăria!). Manole nu era nici măcar meșter, pentru ca a păstorit și o inflație cu trei cifre în România când prețul unei sticle de ulei era altul dupa-amiază față de dimineața.Manole al nostru nu era meșter în sensul de ctitor al unei mânăstiri, doar calfele și zidarii din Securitate au avut suficientă influență și după Revoluție pentru a-l promova iar el nu se mai dă dus – deși până și cei care l-au promovat s-au retras de mult. Jurnalista Emilia Șercan dezvăluia ieri (12.03.2017) pe PressOne, cum ofițerul care l-a racolat în 1971 este cel care ani mai târziu a avut un cuvânt decisiv în recomandarea domnului Isărescu, inițial traducător pentru Decebal Urdea, secretar la ambasada din Washington, apoi guvernator al BNR. Iar din jilțul de lemn de stejar în care s-a proțăpit acum 27 de ani nu l-a mai putut scoate nimeni: nici vremea, nici vremurile, nici măcar pensia, darămite președinți, premieri sau partide. Până la urmă nici „prelucrarea informativă“ realizată de această dată de jurnaliști va rămâne fără efecte.
Departe de a lăsa în urmă capodopere arhitecturale, va lăsa în urmă niște buiandrugi scorojiți de vreme, în care spiritul său și toate relele s-au impregnat mai ceva decât spiritul genial si faptele bune ale lui Eugeniu Carada. Toate pilele, toate cunoștințele, toate relațiile s-au aglutinat în ani de zile într-o structură osificată, o structură pentru care concursurile nu sunt publicate, o structură care aglutinează lustragii de pantofi, lăudători din gorniță ce cântă pe mai multe voci, pe toate canalele media. Sunt, în plus, puțini oameni capabili, cu adevărat valoroși, care în general sunt fie îndepărtați (modelul Cristian Popa), fie munciți până la epuizare și ținuți în funcții cu mult mai mici decât ar merita (niște băieți de pe la Direcția de Modelare). În schimb, sinecuriștii de rit nou care se suprapun uneori peste securiști de rit vechi sunt la posturile lor, plimbați de colo-colo.
Două flori ofilite de la butoniera Guvernatorului sunt, de pildă, Bogdan Stănescu, funcționarul pe care HotNews îl numește cu 25 de slujbe de la stat, cel care a stat ani de zile sub pulpana BNR-ului a supt și de la companiile de energie de la Ministerul Economiei, iar mai nou vinde Oltchi-
mul pe bucăți.
Al doilea exemplu este susținerea pentru președintele EximBank, nimeni altul decât celebrul propagandist Lică Secăreș, astăzi mare șef EximBank cu semnătura lui Isărescu, aceeași care a refuzat prezența unui consilier al președintelui Iohannis în board. Prăbușirea Bancorexului și a altor bănci la a căror conducere erau conducători de genul Vlad Soare și Răzvan Temeșan, girați de BNR sunt evenimente ce nu se pot șterge, nici măcar cu memoria unor intervenții utile în 2008, la atacul speculativ. Iar la umbra copacului Isărescu din BNR nu a mai crescut de un sfert de veac nici măcar iarba. Ceea ce mi se pare fabulos din toată această poveste este că și după 27 de ani mitul meșterului Manole se termină în stil balcanic cu povestea Acarului Păun.
De data aceasta, Acarul Păun ce va fi muștruluit sever pare a fi, conform articolului Emiliei Șercan, lucrătorul SRI care ar fi trimis documente „insuficient periate“ către CNSAS. Deci în loc să fie anchetat Isărescu, cel care a declarat în scris că nu a avut niciun fel de colaborare cu organele Securității, în loc să fie anchetat cineva care a mințit ani de zile opinia publică pozând până și azi într-un expert desăvârșit în timp ce era doar un biet turnător care răspundea la comenzi, în timp ce România, măcar după un sfert de veac de după Revoluție să aibă parte de ceea ce Germania de Est a avut parte încă din anii ’90, respectiv aducerea la lumină a echivalentului dosarelor STASI, în loc de acest lucru, avem o tăcere serenisimă de la BNR, nu doar pe subiecte care țin de turnătoriile lui Isărescu, ci și pe deja cunoscutele întrebări, 20 la număr, care au ținut mai demult prima pagină a României Libere. Este suspect de tăcut și Vladimir Tismăneanu, vânătorul de securiști, care a declarat că „o situație de urgență medicală mă împiedică să corespondez în aceste zile“ (cred că o tuse semnificativă ar fi potrivită în acest loc) și Lucian Isar, și Florin Cîțu și mulți alți domni și doamne. Cu o singură excepție, toți politicienii tușesc ei înșiși semnificativ atunci când sunt întrebați pentru un comentariu, dar nu sunt dispuși să declare ceva, orice – lași și ticăloși e puțin spus, ei sunt de fapt complicii care îl vor revota și cu vată în nas să conducă BNR până se va scârbi chiar și Isărescu, nu doar toată România. Epoca Isărescu continuă după 27 de ani, neabătută, Ceaușescu, băiat modest, a reușit doar 22 de ani în aceeași funcție, deci probabil doar zgomotul de la rotorul unui elicopter ar putea tulbura liniștea nesimțirii din BNR… Rămâne caricatura lui Vali Ivan cu Isărescu pe post de chelner la masa unui superior din servicii, iar superiorul îl îndeamnă cu dublu sens în timp ce acesta îi toarnă în pahar Crâmpoșia făcută în regie proprie (Casa Isărescu): „Toarnă, mă, mai cu talent!“. Putem doar face haz de necaz, în timp ce contemplăm M-ul de pe banii din buzunar, identici cu semnăturile de la Securitate ale lui „Manole“.
