14.6 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialRomânia a obţinut un rol de negociator la conferinţa privind schimbările climatice...

România a obţinut un rol de negociator la conferinţa privind schimbările climatice din Africa de Sud

România a fost aleasă, alături de alte şapte state europene, în comisia de negociere care va prezenta poziţia Uniunii Europene în domeniul schimbărilor climatice, la finalul Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC) de la Durban (Africa de Sud), scrie Agerpres.

Pentru pregătirea deciziei finale a lucrărilor din Durban s-a constituit un grup de lucru în care opt state europene vor expune poziţia Uniunii Europene în domeniul schimbărilor climatice, iar România, prin ministrul Mediului şi Pădurilor, face parte din acest grup de lucru, alături de Polonia, Danemarca, Marea Britanie, Germania, Italia, Ungaria, Franţa.

‘Este o miză extrem de importantă, practic acum ar trebui să stabilim liniile directoare, care ar trebui să intre în vigoare după expirarea protocolului de la Kyoto. În următoarele trei zile vom negocia problemele intersectoriale cele mai sensibile’, a declarat ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély.

El a mai adăugat că acest post de negociator obţinut la acest nivel dovedeşte poziţia puternică a României în ceea ce priveşte schimbările climatice la nivel european.

‘Este extrem de important că România are un cuvânt de spus la aceste tratative în ceea ce priveşte deciziile pentru viitor, în legătură cu unele probleme importante precum reducerea emisiilor de carbon, investiţiile verzi şi utilizarea certificatelor verzi după 2012. În aceste zile trebuie să găsim soluţii ca prin decizia finală de la Durban să avem rezultate convingătoare pentru toate ţările participante’, a mai susţinut ministrul László Borbély.

Lucrările vor continua în următoarele zile, decizia finală urmând a fi luată vineri, 9 decembrie a.c.

Ministrul Mediului şi Pădurilor participă în aceste zile la lucrările celei de a 17-a Conferinţe a părţilor la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC) de la Durban (Africa de Sud). La acest eveniment sunt prezenţi 20 de şefi de state şi prim-miniştri, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-Moon precum şi reprezentanţi la nivel înalt a aproximativ 190 de ţări de pe mapamond.

Cele mai citite

Generația de Aur, ultima victorie, cu o Selecționată mondială a Stelelor: 3-2

Tricolorii au învins cu 3-2 echipa Legendelor Lumii (World Stars), pregătită de Jose Mourinho, potrivit rador.ro. Tricolorii au învins cu 3-2 echipa Legendelor Lumii (World...
Ultima oră
Pe aceeași temă