2.3 C
Bucharest
Thursday, 30 November 2023
HomeSpecialRomâncele iau cu asalt turneul Premier de la Birmingham. Halep, direct în...

Româncele iau cu asalt turneul Premier de la Birmingham. Halep, direct în turul doi

Tenisul mondial își îndreaptă atenția către Marea Britanie, acolo unde se vor avea loc principalele turnee de iarbă din acest sezon. Simona Halep este cap de serie numărul 1 la Birmingham.

Turneul Premier de la Birmingham, care debutează pe 15 iunie, și cel de aceeași categorie de la Eastbourne, care îl precede, sunt singurele competiții majore în care Simona Halep și celelalte jucătoare au șansă să se pregătească pentru Wimbledon.

La Birmingham iau startul pe tabloul principal Simona Halep (favorita numărul 1), Irina Begu (cap de serie numărul 14) și Monica Niculescu (61 WTA). În timp ce Begu și Niculescu vor evolua încă din prima rundă, urmând să le întâlnească pe Daniela Hantuchova (72 WTA), respectiv Barbora Strycova (cap de serie 10), Halep va avea acces liber în primul tur. Numărul 3 mondial își va afla adversara în urma meciului dintre Ajla Tomljanovic (79 WTA, 22 ani, Croația) și Naomi Broady (224 WTA, 25 ani, Marea Britanie), care a primit un wild-card.

Citește și Birmingham: Halep evoluează din nou la dublu. Care este partenera sa

Simona va avea parte de o trecere mai ușoară la sezonul de iarbă față de ultimii 2 ani, în care a avut de fiecare dată un sezon de zgură încărcat. După ce a părăsit Rolad Garros-ul încă din turul al doilea, românca a avut mai mult timp pentru a-și pregăti sezonul de iarbă. Nu trebuie însă uitat faptul că situația a fost similară și înaintea sezonului de zgură, iar recordul său de victorii pe această suprafață a fost unul catastrofal, de 6-4. 

Monica Niculescu ar putea fi marea surpriză a României. Locul 61 WTA, ea a obținut o victorie mare la turneul WTA International de la Nottingham, acolo unde s-a calificat în finală după ce a eliminat-o pe sportiva poloneză Agnieszka Radwanska, principala favorită și numărul 13 mondial.

 

Cele mai citite

Sudul și estul României vor fi din ce în ce mai afectate de lipsa de apă

Schimbările climatice afectează din ce în ce mai mult țările lumii iar România este și ea tot mai afectată, au avertizat specialiștii prezenți la...

Primarul fugar, Cătălin Cherecheș, a fost prins în orașul Augsburg, din Germania

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, fugit de 3 zile din țară, a fost prins de poliție în orășelul bavarez Augsburg, din Sud...

Îngrijorări tot mai mari legate de Papa Francisc care nu mai merge la COP28 privind clima de la Dubai

Papa Francisc și-a anulat călătoria planificată la reuniunea COP28 privind clima de la Dubai din cauza efectelor gripei și a unei inflamații pulmonare, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă