19.1 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialRestricții de circulație, în weekend, pe șoseaua Kiseleff

Restricții de circulație, în weekend, pe șoseaua Kiseleff

Circulația va fi restricționată, în perioada 20-24 martie, pe șoseaua Kiseleff, pe tronsonul cuprins între Piața Presei Libere și Arcul de Triumf, din cauza începerii lucrărilor la pasajul pietonal. Circulația pe sensul spre Arcul de Triumf se va desfășura normal.

Citește și: Magistrații iau, vineri, o decizie în cazul tragediei de la Maternitatea Giulești

Astfel, din 20 martie, ora 23.00, până în 22 martie, ora 10:30, se va închide laterala de trei benzi de pe sensul spre Piața Presei Libere, în scopul montării primului tronson al pasajului pietonal. 

În această perioadă, în zona centrală a șoselei Kiseleff, se va circula în sens unic, dinspre Arcul de Triumf către Piața presei Libere.

În aceeași perioadă, stația de autobuze ,,Muzeul Satului”, aferentă liniilor 131, 205, 330, 331, 335, sensul Piața Presei Libere, se suspendă. Autobuzele celor cinci linii, dar și a liniei 783 vor circula pe zona centrală a arterei Șoseaua Kiseleff.

Până în 25 martie, zona centrală a arterei șoseaua Kiseleff va fi închisă, în scopul montării celui de-al doilea tronson al pasajului pietonal.

Citește și: Scandalul între Primărie și ArcelorMittal Galați referitor la taxa de mediu

Pasajul pietonal construit de Primăria Municipiului București va asigura legătura între nodul de transport de la Piața Presei Libere și aleea de acces în Parcul Herăstrău către fostul Pavilion H.

Pasajul pietonal este parte componentă a lucrării Pasaj Piața Presei Libere, care presupune realizarea unui pasaj rutier de aproximativ 700 m, pe sensul dinspre DN1 spre șoseaua Kiseleff și bulevardul Mărăști.

De asemenea, proiectul include construcția unui pasaj subteran pietonal nou, dar și scurtarea și modernizarea celui existent.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă