24.8 C
București
luni, 14 iulie 2025
AcasăSpecialRegal vienez unic in tara, pe faleza Begai

Regal vienez unic in tara, pe faleza Begai

Timisorenii au avut parte, vineri seara, de la ora 21, cu ocazia Zilei Europei, de un spectacol unic in Romania. Timp de aproape o ora, peste undele raului Bega s-au facut auzite superbele acorduri ale muzicii lui Johann Strauss si Debussy, in interpretarea Filarmonicii Banatul din Timisoara. Pentru prima data in istoria culturii romanesti, concertul extraordinar sustinut de orchestra simfonica a urbei s-a derulat, nu doar sub cerul liber, ci chiar pe faleza Begai, din zona centrala a orasului, in spatele catedralei mitropolitane. Municipalitatea, cu sprijinul unor sponsori generosi si cu concursul conducerii filarmonicii, a avut inspiratia de a amplasa pe apa un ponton.

Ornat cu mare finete si luminat din toate directiile, acesta si-a indeplinit cu brio rolul de scena… plutitoare de spectacol. De pe malul opus, mii de timisoreni au putut astfel audia si admira superbul recital oferit de artistii filarmonicii. Ei au rasplatit, din timp in timp, cu aplauze, atat orchestra cat si interventiile pigmentate cu un fin umor ale "moderatorul" ineditului eveniment, directorul Filarmonicii Banatul, Coriolan Garboni. Spectacolul, dar si receptivitatea timisorenilor au demonstrat ca, cel putin ca atmosfera si dragoste pentru cultura, Mica Viena nu este cu nimic mai prejos decat Viena cea mare, capitala valsului si a vechiului Imperiu. Momentul culminant al serii a fost, fara indoiala, acela cand cei 150 de muzicieni banateni au interpretat magistral valsul "Frumoasa Dunare albastra", de J. Strauss, timp in care au fost lansate la apa ghirlande imense, simbolice, de nuferi albi. Seara s-a incheiat cu un superb spectacol de artificii.

Cele mai citite

Războiul tarifar împinge firmele americane în zone libere: Soluția pentru a evita taxele este amânarea plății

În prezent, rețeaua americană numără peste 2.200 de astfel de zone, răspândite pe întreg teritoriul țăriiÎn contextul crizei comerciale internaționale izbucnite în 2025, tot...

Captură pe Prut: Migranți opriți la graniță, „șoferii fantomă” români prinși în flagrant

Grupul intenționa să ajungă în vestul Europei, fiind sprijinit de doi cetățeni români care urmau să-i preia, imediat după trecerea frontiereiȘase migranți provenind din...

Bursa câștigă în valoare, dar pierde în ritm: capitalizare în urcare, tranzacții în scădere abruptă

Deși bursa își păstrează trendul pozitiv în termeni de capitalizare, scăderea lichidității ridică semne de întrebare, privind interesul investitorilor pe termen scurtPiața de capital...
Ultima oră
Pe aceeași temă