Prin introducerea unei noi arme pentru a-i depista pe cei ce fraudează fiscul, autorităţile italiene sunt acuzate că recurg la stilul tactic al poliţiei de stat. În Italia, evaziunea fiscală este o problemă cronică de generaţii.
Cu o evaziune de 55% din PIB şi o fraudă fiscală estimată la 154 miliarde euro, Italia este campioană mondială la evaziunie fiscală şi se situează în primul eşalon al ţărilor cu economie clandestină forte (eco-nomia subterană care sc-pă de orice taxe obligatorii este estimată la 17,5% din PIB). De la venirea sa la putere, la finele anului 2011, Mario Monti a făcut din lupta contra fraudei fiscale unul din punctele forte ale acţiunii sale. În operaţiuni mediatizate, brigăzi compuse din inspectori fiscali ai Gărzii de Finanţe au efectuat în unele locuri de vilegiatură controale în magazine şi restaurante şi au verificat veniturile persoanelor care circulau în maşini de lux. Cuvântul de ordine era „fără cartiere pentru evazionişti”, flagelul societăţii italiene.
Un decret din 24 decembrie 2012, publicat în ianuarie 2013 în Jurnalul Oficial, a întristat italienii abia intraţi în noul an. Este vorba despre utilizarea redditometro, un mecanism informatic ce funcţionează ca un veritabil indicator al bogăţiei. Principiul acestei noi arme fiscale este simplu – permite compararea cheltuielilor reale efectuate de contribuabili cu veniturile declarate. Peste 100 de categorii diferite de cheltuieli vor fi examinate la lupă şi, în cazul unei diferenţe de peste 12.000 euro pe an între cheltuieli şi venituri, vor interveni controalele. Administraţia va cere atunci contribuabilului să justifice aceste diferenţe înainte de a trece la sancţiuni. Redditometro va fi operaţional din martie 2013 şi va fi aplicat declaraţiilor efectuate în 2010 referitoare la veniturile din 2009. Noul mecanism este similar cu cel folosit în Statele Unite şi nu este decât o metodă de singularizare a cazurilor reale de fraudă fiscală „fără ruşine”.
Îngrijorarea manifestată de opinia publică a fost preluată în media şi s-a subliniat că redditometro intervine într‑un moment prost ales, Italia fiind în campanie electorală. Sistemul redutabil are o nouă consonanţă şi nu va fi niciodată popular. Premierul demisionar Mario Monti a descris redditometro ca pe o „bombă cu efect întârziat” lăsată de guvernul predecesorului său, Silvio Berlusconi. Iar persoana cea mai susceptibilă de a fi în măsură să formeze viitorul guvern, liderul Partidului Democrat, Pier Luigi Bersani, a declarat că va avea în vedere noi moduri de a lupta contra fraudei fiscale. Revolta italienilor fiind masivă, după întrevederea cu guvernul, autorităţile fiscale au publicat o declaraţie pentru a calma temerile şi au subliniat că arma redditometro, indicatorul veniturilor, nu va fi destinată întregii populaţii.
Clasificări
Sistemul redditometro a divizat populaţia în 11 tipuri clasice de menaje, cupluri, celibatari, familii cu copii etc. Apoi, a pus în funcţiune modele foarte detaliate care arată cum fiecare categorie este susceptibilă de cheltuirea veniturilor.
Chel-tuie-lile medii probabile în 100 de domenii diferite privesc hrana, băuturile, veştmintele, activităţile de relaxare etc. Apoi aceste previziuni au fost aplicate luând în cont diferenţele regionale.
Astfel, autorităţile fiscale afirmă că au idee despre ce sumă are nevoie o familie de patru persoane din sudul Italiei pentru un trai decent. Dacă o declaraţie de impozit a unei astfel de familie sugerează că venitul său este net inferior acestei sume, autorităţile fiscale pot avea suspiciuni şi pot declanşa o anchetă. Corriere della Sera relata că „nu este vorba de o luptă contra evaziunii fiscale, această anchetă este despre modul în care trăiţi, despre ce cumpăraţi, despre ce purtaţi”.
Şi Piero Ostellino, cronicar la publicaţia italiană, preciza: „Doresc să trăiesc într-o ţară în care un cardinal poate cumpăra lunar o revistă porno fără să explice asta autorităţilor fiscale”. „Este ca în fosta Germanie de Est.”
