0.2 C
Bucharest
Thursday, 7 December 2023
HomeSpecialReabilitarea termica a apartamentelor, blocata din lipsa de fonduri

Reabilitarea termica a apartamentelor, blocata din lipsa de fonduri

» La Tulcea nu va incepe reabilitarea termica a blocurilor pentru ca nu exista fonduri bugetare proprii pentru cofinantarea investitiilor.
» La Constanta s-au alocat doua milioane de lei din bugetul pe anul 2009, dar inca nu se stie cand se vor demara lucrarile.

In municipiul Tulcea, reabilitarea termica a blocurilor mai are de asteptat cel putin un an. George Blejan, viceprimar al municipiului Tulcea, a declarat ca "anul acesta, nu va fi reabilitat nici un bloc in Tulcea pentru ca primaria nu are in buget fonduri de investitii pentru aceasta activitate. Este vorba de cel putin 30 la suta din valoarea lucrarilor, fonduri de cofinantare. In mod sigur va trebui sa contribuim la cofinantare cu 50 la suta din valoarea investitiilor respective, pentru ca asociatiile de proprietari nu au 20 la suta din valoarea investitiilor pe care ar trebui sa le cofinanteze, conform legislatiei. Dupa ce vor fi demarate investitiile se vor recupera aceste fonduri de la proprietari". Mai exista si un alt impediment pentru demararea actiunii de reabilitare termica a blocurilor din municipiul Tulcea.

 

In acest oras nu s-au realizat, pana la aceasta data, proiecte tehnice de reabilitare, cum s-a procedat in alte localitati. In urma cu doua luni, Consiliul Local Tulcea a aprobat alocarea unor fonduri din bugetul propriu pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru respectivele investitii. Studiul respectiv vizeaza doar realizarea unei documentatii tehnice pentru reabilitarea a cel mult un sfert din blocurile existente in acest oras. Municipiul Tulcea are peste 20.000 de apartamente, iar 90 la suta din acestea au fost construite inainte de 1990.

Viceprimarul Blejan a mai declarat ca Primaria Tulcea are in derulare proiecte de anvergura privind reabilitarea retelelor de alimentare cu apa potabila, de canalizare si cele de termoficare care necesita fonduri bugetare foarte mari.

Extinderea si modernizarea retelelor de apa potabila si de canalizare si construirea unei statii de epuare a apelor mejare sunt finantate, in proportie de peste 80 la suta, de Uniunea Europeana, cu fonduri structurale nerambursabile. Primaria investeste masiv in reabilitarea retelelor de agent termic. Din cauza acestor investitii, anul acesta nu au mai ramas bani si pentru reabilitarea termica a apartamentelor tulcenilor.

Sperante pentru un numar mic de constanteni
Nici Primaria Constanta nu are foarte multi bani in buget cu care sa poata cofinanta reabilitarea termica a locuintelor. Primarul orasului a comandat chiar un sondaj de opinie in randul cetatenilor pentru a le cere punctul de vedere. Acestia trebuia sa spuna ce doresc sa se intample cu banii care ramaneau la buget, putin peste un milion de euro: sa se investeasca in diverse proiecte de interes public sau sa se reabiliteze blocurile. Sondajul a relevat ca oamenii au fost de acord cu reabilitarea, dar numai pentru proprietarii cu venituri reduse. Inca de luna trecuta, primarul Constantei a declarat ca parlamentarii judetului vor depune o serie de amendamente la aceasta lege. Pana atunci insa, consilierii locali au aprobat alocarea a doua milioane de lei vechi in acest scop. In acest ritm, reabilitarea tuturor blocurilor din municipiu va dura cateva zeci de ani.

Cele mai citite

Lucrul de acasă, tot mai căutat la final de an – studiu

Tot mai mulţi candidaţi români îşi caută, spre final de an, un job remote, care fie să le permită să evite naveta în sezonul...

Crește tensiunea dintre Venezuela și Guyana legat de regiunea Essequibo

Comunitatea internaţională este îngrijorată de tensiunea tot mai mare dintre Venezuela şi Guyana în legătură cu Essequibo, regiune bogată în petrol aflată în dispută...

Care ar fi veștile proaste ale lui Stoltenberg?

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg îndeamnă Alianţa Nord-Atlantică să se pregătească de ”veşti proaste” în Războiul din Ucraina. Care ar fi acestea? Presa...
Ultima oră
Pe aceeași temă