24.7 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialLIVE VIDEO + FOTO. Peste 350.000 de oameni au protestat în...

LIVE VIDEO + FOTO. Peste 350.000 de oameni au protestat în întreaga țară împotriva Guvernului Grindeanu. 150.000 s-au manifestat la București, în Piața Victoriei, iar peste 50.000 la Cluj. S-a scandat “Hoții!” sau “PSD, Ciuma roșie!”

UPDATE 22.15 Mulțimea din București s-a mărit considerabil, ajungând ca peste 150.000 de oameni să se manifeste în Piața Victoriei. Pentru prima oară la un protest, în Capitală au fost proiectate mesaje gigant pe clădiri, cu mesaje anti-PSD și împotriva Guvernului Grindeanu. 

Și în celelalte orașe din România se înregistrează un număr impresionant de persoane. Peste 50.000 de persoane au ocupat Piața Unirii din Cluj, precum și străzile laterale ale pieței. La protestele din Cluj participă și o trupă de toboșari celebri, Cercul Întreg.

În Constanța s-au strâns peste 10.000 de oameni, printre care și o persoană ce se află în căruciorul cu rotile.

În Sibiu s-au strâns peste 20.000 de persoane, iar în Timișoara, peste 25.000 de oameni se manifestă împotriva Ordonațelor de Urgență.

Citește mai multe aici: Eroii străzii din Constanța: O persoană în cărucior cu rotile se deplasează împreună cu ceilalți protestatari | FOTO

În total, peste 300.000 de oameni au ieșit în stradă în toată țara, în a patra zi la rând de proteste. 


21.15: În București, peste 100.000 de oameni s-au strâns în Piața Universității, în toată țara, numărul protestatarilor ajungând la peste 210.000.

Timișoara a cântat la unison imnul României, peste 25.000 de oameni fiind prezenți în Piața Victoriei din oraș. Toți scandează împotriva Guvernului Grindeanu și a măsurilor luate de membrii acestuia. Numărul a crescut considerabil față de serile trecute. De asemenea, toți oamenii din stradă au scandat în numele Jandarmeriei Române. 

În Constanța, peste 10.000 de persoane sunt prezente în stradă. Astfel, s-a stabilit un nou record de participare la un protest, după 1989.

Protestul din Cluj s-a mutat în Piața Mihai Viteazul, acolo unde toți protestatarii se manifestă împotriva Ordonanțelor de Urgență. Printre frazele auzite sunt și “Abrogați și-apoi plecați!” sau “PSD, Ciuma roșie!”. Protestul din Cluj poate fi urmărit aici:

 


20.45 Iată ultima estimare făcută de surse oficiale. Potrivit informațiilor respective, în București se află în acest moment peste 50.000 de oameni ce protestează în Piața Victoriei. 

Peste 20.000 de oameni s-au strâns la Timișoara, iar la Cluj, peste 20.000. La Baia Mare, peste 4.000 de oameni protestează, iar la Bacău, 2.000. În Brașov, 10.000 de persoane strigă în stradă împotriva Ordonanței de Urgență, iar la Oradea, 4.000. 8.000 de persoane au ieșit în stradă la Iași, iar la Sibiu, peste 15.000.

Jandarmii au scos din rândul protestatarilor din Piața Victoriei un bărbat care se manifesta violent, reprezentanții forțelor de ordine fiind sesizați de alți participanți la manifestație.

Foarte multe mesaje puse pe parcatele ridicate în piețe transmit mesaje împotriva Guvernului condus de Sorin Grindeanu, dar și împotriva PSD-ului și a liderului acestora, Liviu Dragnea. 

Protestatarii din Piața Victoriei au făcut un gest incredibil. După ce, serile trecute, la protest s-a prezentat un preot care căra cu el o cruce, astăzi, mai mulți oameni cărau cu ei un coșciug. De altel, câțiva tineri inventivi au pus fețele liderilor PSD pe câteva costume de pușcăriași.

Aici puteți urmări live o transmisiune video din Piața Victoriei, făcută de Radio Tananana. 

Printre cei pe care îi putem vedea în stradă la Brașov, se enumeră și celebrul polițist Marian Godina:


20.20: Sursele România Liberă transmit că aproximativ 30.000 de persoane au ieșit în stradă în Capitală, în Piața Victoriei. Un număr record se înregistrează la Cluj, acolo unde peste 20.000 de oameni protestează împotriva OUG 13. De asemenea, 15.000 de persoane au ieșit în stradă la Sibiu și 14.000 la Timișoara.

În Baia Mare sunt ieșiți în stradă peste 3.000, în Craiova, 2.000, iar în Constanța, aproape 6.000. 

Și în Bacău s-a ieșit în stradă. 2.000 de persoane protestează acolo, iar în Brașov, 8.000. 

 


20.00: Peste 12.000 de oameni s-au strâns la această oră în Piața Victoriei pentru a protesta în fața Guvernului împotriva Ordonanței de Urgență13 ce prevede modificarea Codurilor Penale. Traficul este blocat pe unele dintre arterele din zonă, dar Bulevardul Aviatorilor încă este circulabil.

Numpărul protestatarilor crește și în celelalte orașe. Sunt circa 5.000 de protestatari la Iași, 5.000 la Cluj și 10.000 la Sibiu. La Constanța sunt 4.500 de oameni în stradă, la Timișoara 7.000, iar la Galați, aproximativ 1.500. La Brăila 200 de persoane au plecat în marș pe principala arteră a municipiului, Calea Călărașilor.

Aproximativ 100 de persoane au protestat pentru a treia seară consecutiv în centrul orașului Miercurea Ciuc, pentru a-și exprima nemulțumirea față de adoptarea de către Guvern a proiectului de lege referitor la grațiere și a ordonanței de urgență de modificare a codurilor penale.


19.35:   Numărul de persoane ce ies în stradă crește de la minut la minute. Astfel, potrivit Agerpres, la această oră s-ar afla aproximat 10.000 de oameni în fața Guvernului. Din cauza numărului mare de protestatari, polițiștii de la Rutieră au luat decizia de a închide traficul pe șoseaua Kiseleff, din zona străzii Arh. Ion Mincu și pe Bulevardul Aviatorilor, pe ambele sensuri către Piața Victoriei. De asemenea a fost blocat traficul rutier și pe Bulevardul Lascăr Catargiu și Bulevardul Iancu de Hunedoara. 

Potrivit Digi24, în restul orașelor în care s-au anunțat proteste, numărul persoanelor continuă să crească:

Constanta- 3.000 de persoane

Cluj- 5.000 de persoane

Iasi- 5.000 de persoane

Galați- 1.500 de persoane

Sibiu- 10.000 de persoane

Timișoara- 7.000 de persoane


18.55  Bucureștiul este din nou centrul manifestațiilor din țară. Pe parcursul zilei, s-au adunat mai multe persoane în Piața Victoriei, iar spre seară, peste 3.000 de oameni s-au adunat, în fiecare minut, în piață ajunând sute de persoane. Mulți ajung cu metroul sau cu mijloacele de transport în comun, autoritățile voind să închidă circulația auto din piață, în scurt timp.

Protestele au început și în alte orașe din țară. La Brașov s-au strâns peste 1.000 de protestatari, adunați în fața Prefecturii Brașov. Oamenii contestă ordonanța de urgență dată de Guvernul Grindeanu. Și Sibiul este un loc în care s-au strâns mulți protestatari, așa cum a fost și serile trecute. Peste 1.500 de oameni s-au strâns în centrul orașului, ei anunțând că vor pleca în marș pe străzile din oraș, dar și prin cartierele acestuia.

În Constanța, aproximativ 800 de persoane s-au strâns în fața Prefecturii, iar în jurul ore 18.00, un banner de aproape 10 metri a fost adus, pe el oamenii scriindu-și doleanțele. Protestatarii dobrogeni susțin că vor pleca în marș pe străzile orașului.


Au mai rămas opt zile până la intrarea în vigoare a OUG privind grațierea și modificarea Codului penal și de procedură penală. În 31 ianuarie, Guvernul a adoptat pe ascuns actele normative, ceea ce a stârnit un val de reacții din partea populației, societății civile și opoziției, cât și a șefului statului. Astfel, zeci de mii de persoane s-au adunat în marile orașe, pentru a critica decizia Executivului Grindeanu.

Protestatarii au scandat „PSD, ciuma roșie!”, „La închisoare, nu la guvernare”, „Ieșiți din casă, dacă vă pasă”, „Hoții, hoții!” și au cerut demisia ministrului Justiției, Florin Iordache, cât și a Cabinetului Grindeanu. Ulterior, valul masiv de protestatari a dus la contestarea la CCR a Ordonanței de Guvern, cât și la demisii în sânul partidului, demisionarii invocând motive de integritate.

Protestele au început în data de 18 ianuarie, când mii de persoane au manifestat, în mai multe orașe din țară. Protestatarii erau nemulțumiți de intenția Guvernului de a susține proiectul de lege privind amnistia și grațierea, după ce ministrul Justiției, Florin Iordache, anunțase că instituți pe care o conduce a elaborat proiectul de Ordonanță de Urgență privind grațierea. 

De la acea dată, au mai avut loc alte cinci proteste – în 22 ianuarie, 29 ianuarie, 31 ianuarie, 1 și 2 februarie. Vârful protestelor a fost atins miercuri, când în Capitală au demonstrat 150.000 de oameni, încă pe atâtea persoane manifestând pașnic și în alte orașe din România, cât și în străinătate.

Dacă în cadrul primelor trei manifestații, cetățenii au cerut Guvernului să nu aprobe actele normative privind Justiția, în 31 ianuarie, ei s-au mobilizat ad-hoc, după ce Guvernul a adoptat pe ascuns OUG privind grațierea și modifcarea codurilor penale, într-o ședință de Guvern care a avut loc seara târziu. Din acest motiv, intenauții au creat sloganul „Noaptea, ca hoții”, în semn de nemulțumire pentru faptul că OUG nu se afla pe ordinea de zi a ședinței, cât și pentru faptul că nu au ținut cont de apelurile venite din partea președintelui Iohannis, opoziției și societății civile.

Un nou protest este anunțat să aibă loc și vineri seara, începând cu ora 19.00. Pe pagina de Facebook „Corupția Ucide” au fost organizate evenimente dedicate manifestațiilor din mai multe orașe.

„Ne vedem azi la Guvern. Vine weekend-ul, iar noi suntem mai motivați că niciodată să scăpăm de acestă ordonanță.  Iar dacă acestă ordonanță nu pică, picați voi. Sâmbătă pornim în marș https://www.facebook.com/events/373212629720261/. Mai sunt șapte zile. Primului ministru: retrageți ordonanța! retrageți proiectul de lege pentru grațiere! 300.000 de oameni e un număr fără precedent. Pentru că și acțiunile voastre sunt fără precedent. 

Apar reacții din toate părțile, internaționale, din sindicate sau chiar din partidul vostru. Retrageți-vă acum, pentru că ați depășit limita. Este posibil câteodată să existe persoane recalcitrante și agenți provocatori, care vor încerca să creeze tensiuni și să provoace reacția forțelor de ordine”, precizează organizatorii, pe pagina de Facebook a evenimentului.

Ei includ și un ghid pentru siguranța cetățenilor. Redăm îndemnurile aici: 

 1. Nu afișăm un comportament agresiv față de jandarmi sau fată de alți demonstranți. 
 2. Nu încurajăm comportamentul violent al celorlalți demonstranți. 
 3. Dacă observăm un comportament abuziv sau violent al unor demonstranți sau al forțelor de ordine, îl înregistrăm cu ajutorul telefonului. 
 4. Nu strigăm sloganuri obscene. 
 5. Părăsim temporar demonstrația, pentru a ne hidrata, incălzi sau odihni. Revenim cu grijă la demonstrație. 
 6. Suntem calmi și solidari. Aducem la protest colegi, prieteni și membri ai familiei. 
 7. Vorbim cu oamenii necunoscuți din jurul nostru. Un protest este o modalitate bună de a socializa și a face schimb de idei. 
 8. Dacă un idot/grup de idioți încep să arunce cu obiecte spre clădiri/forțele de ordine că să facă scandal, toată lumea se lasă în jos, astfel încât acei idioți care vor să cauzeze scandal, să fie super vizibili. Când toată lumea stă jos ghemuită, orice idiot care aruncă cu o sticlă o să fie la fel de vizibil că și Mona Lisa. Deci strategia lui de a face scandal o să eșueze.

Peste 6.300 de persoane și-au anunțat participarea, 3.100 se arată interesați, iar alte 35.000 de persoane au primit invitații.


 

Citiți cronologia protestelor la OUG privind grațierea și modificarea codului penal și de procedură penală aici: Mai sunt opt zile până când intră în vigoare modificările făcute de Guvern la Codul penal. Vineri seara va avea loc un nou protest. Cronologia manifestațiilor de până acum

De unde au pornit protestele? În 4 ianuarie, când Florin Iordache a fost audiat în comisiile parlamentare de specializate, pentru a primi aviz ca ministru al Justiției, a precizat că „nu exclude” o Lege a amnistiei și grațierii. În 18 ianuarie, Florin Iordache, a declarat, la Guvern, că ministerul pe care îl conduce a elaborat proiectul de Ordonanță de Urgență privind grațierea. Drept reacție, mii de români s-au mobilizat și au ieșit în acea miercuri în stradă. Aproximativ 3.000 de persoane au protestat la Guvern, unde au scandat „Jos penalii!” și „DNA să vină să vă ia!”. Oamenii s-au adunat și la  Cluj Napoca, Iaşi, Craiova, Timișoara, Constanța.


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu, despre posibilitatea ca Rusia să atace România: “Suntem pregătiți”

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o declarație sâmbătă, că România este o țară sigură și că nu există motive de îngrijorare în ceea ce...

Consiliul Concurenței dorește o liberalizare a pieței de taximetrie

Consiliul Concurenţei doreşte o liberalizare a pieţei de taximetrie, soluţia fiind, pe de o parte, întărirea reglementării pe zona de transport alternativ, iar pe...

VIDEO. Jose Mourinho consideră că a luat decizia greșită când a refuzat naționala Portugaliei

Jose Mourinho, "The special one", a sosit în România pentru a lua parte la meciul de "final" al Generației de Aur, difuzat în seara...
Ultima oră
Pe aceeași temă