14.5 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialProiectul Legii Turismului: Trei ani de ÎNCHISOARE pentru construcţii neautorizate

Proiectul Legii Turismului: Trei ani de ÎNCHISOARE pentru construcţii neautorizate

Proiectul privind Legea Turismului a fost publicat, vineri, pentru dezbatere publică, de către Ministerul Economiei.

Printre altele, proiectul prevede pedepse cu închisoare de până la trei ani şi amenzi de maxim 50.000 lei pentru construcţii neautorizate în zone turistice, informează Mediafax.

Conform proiectului, constituie infracţiuni "executarea în areale turistice fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, a altor construcţii sau dotări decât cele admise în condiţiile legii".

Se consideră infracţiune şi continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control.

Aceste infracţiuni se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei.

De asemenea, nerespectarea prevederilor privind întreţinerea și igienizarea zilnică a plajei închiriate, neamenajarea plajei la începutul sezonului turistic estival, neasigurarea lucrărilor de canalizare și alimentare cu apă până la zona limitrofă plajei se amendează cu sume cuprinse între 10.000 şi 30.000 lei.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ciolacu se întoarce cu blugi turcești în coaliție. Cracul mai scurt e pentru PNL

Ilustrație: Marian Avramescu Deoarece, indiferent cât de mult rahat de Buzău ești pregătit să mănânci și să oferi în super anul electoral în curs,...

Reuniunea partidelor de extremă dreapta de la Madrid: 9 iunie o zi de eliberare și de speranță

Javier Milei, Giorgia Meloni și Marine Le Pen au participat duminica trecută la reuniunea liderilor de extremă dreapta din europa care a avut loc...

Alina Gorghiu salută că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul privind accidentul din localitatea 2 Mai, va fi transferată

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a salutat faptul că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul privind accidentul din localitatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă