11.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialPrincipesa Margareta şi Principele Radu, la slujba de comemorare a Reginei Ana,...

Principesa Margareta şi Principele Radu, la slujba de comemorare a Reginei Ana, la Săvârşin: “O iubea lumea de aici, a fost foarte bună”

Principesa Margareta şi Principele Radu au asistat, duminică, la Biserica Ortodoxă din comuna Săvârşin, la o slujbă de comemorare a Reginei Ana, alături de câteva zeci de persoane, unele venite de la zeci de kilometri depărtare.

Câteva zeci persoane, unele venite de la zeci de kilometri depărtare, participă, duminică, în Biserica Ortodoxă din comuna Săvârşin, judeţul Arad, la prima slujbă de comemorare a Reginei Ana desfăşurată în ţară în prezenţa Principesei Moştenitoare Margareta şi a Principelui Radu.

Slujba a început la ora 11.45 şi a fost oficiată de către Arhiepiscopul Aradului, dr. Timotei Seviciu.

Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au ajuns la Săvârşin încă de vineri şi rămân la castel până luni.

În Biserica Ortodoxă din comuna Săvârşin, acolo unde se află castelul regal, slujbe în memoria Reginei Ana se oficiază în fiecare zi, iar clopotele bisericii bat în fiecare seară.

"A fost un om adevărat, devotat Regelui, devotat poporului cu care a fost în permanent contact şi mai ales celor de aici din Săvârşin, pe care i-a iubit, i-a preţuit, respectat şi a fost alături de comuntatea noastră când s-a putut. Regele Mihai şi Regina Ana veneau la slujbele oficiate în biserica noastră îndeosebi, în special, de Crăciun, la sărbătorile de iarnă, pentru că atunci petreceau mai mult timp aici, la Săvârşin. O femeie demnă, tenace, credincioasă, puternică şi în acelaşi timp şi mamă şi o familistă adevărată. Tot timpul vorbea cu sătenii, Săvârşinul este locul de suflet al Majestatilor Lor Regale, tot timpul erau foarte apropiaţi de oamenii de aici şi oamenii de ei", a declarat, corespondentului Mediafax  părintele paroh al Bisericii Ortodoxe din comuna Săvârşin, Călin Mădăluţă.

Pentru localnicii din Săvârşin membrii Familiei Regale erau foarte apropiaţi.

"Da, am cunoscut-o, o regină foarte plăcută, vorbea cu toată lumea, am fost la rege când au fost serbări. Foarte rău ne pare că a murit. Mergem în tot anu' la Castel, la Crăciun, de câte ori au fost aici ne-am dus. O iubea lumea de aici, a fost foarte bună. Când a venit prima dată, am văzut-o când a mers la muzeu, au primit-o foarte frumos, cu covoare pe jos, vorbea cu toată lumea, era o persoană plăcută", a spus o femeie din Săvârşin.

Flori, lumânări şi candele au fost depuse şi la principala poartă de acces pe domeniul regal Săvârşin, unde se află Castelul Regal. Omagiile au fost aduse atât de către localnici, cât şi de către persoane din alte judeţe care au trecut prin zonă şi s-au oprit acolo.

O delegaţie oficială a autorităţilor locale din comuna Săvârşin, condusă de către primarul Ioan Vodicean, va merge, vineri, 12 august, la Bucureşti, pentru a aduce un ultim omagiu din partea comunităţii din Săvârşin.

"O delegaţie oficială a autorităţilor locale din comuna Săvârşin, condusă de mine, în calitate de primar, va merge, vineri, 12 august, la Bucureşti, la Palatul Regal, unde va fi despus corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale Regina Ana a României, iar sâmbătă, 13 august, vom fi în faţa catafalcului din faţa Palatului Regal, ne vom lua rămas bun şi vom depune o coroană de flori din partea comunităţii, pentru a aduce un ultim omagiu din partea comunităţii din Săvârşin", a declarat  primarul comunei Săvârşin, Ioan Vodicean.

Cele mai citite

Președintele UEFA, Aleksander Čeferin, susține campania pan-europeană pentru drepturile reproductive

Slovenul Aleksander Čeferin, președintele UEFA, a devenit cel mai recent lider important care susține campania pan-europeană pro-alegere, luptând pentru drepturile reproductive în Europa, și...

Probleme pentru IT-iștii din Cluj. Gameloft, concedieri masive

Gameloft va închide studioul său din Cluj-Napoca, a transmis compania. Peste 100 de angajați vor fi concediați. „La nivel de companie trebuie să reevaluăm în...

SUA avertizează Raiffeisen Bank că îi taie accesul la sistemul financiar american din cauza legăturilor cu Rusia

Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International a fost avertizat, în scris, de Trezoreria SUA că accesul său la sistemul financiar american ar putea fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă