20.5 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialPrimii 37 de pacienţi libieni care vor fi trataţi în spitalele din...

Primii 37 de pacienţi libieni care vor fi trataţi în spitalele din Bucureşti, aduşi joi seară

Primii 37 de pacienţi din Libia, cu însoţitorii acestora şi cu medici libieni, sunt aduşi, joi seară, cu o aeronavă pe Aeroportul Otopeni, de unde vor fi preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la mai multe spitale din Capitală, a anunţat Ministerul Sănătăţii, potrivit Mediafax.

“În această seară, un transport aerian cu 37 de pacienţi din Libia, însoţitorii acestora şi medici libieni va ateriza pe Aeroportul Internaţional «Henri Coandă» Otopeni. În funcţie de evaluarea şi triajul pacienţilor, care s-a efectuat la Tripoli, aceştia vor fi îndrumaţi pentru tratament în mai multe unităţi sanitare din Bucureşti. Pentru a respecta drepturile pacienţilor, la cererea acestora, reprezentanţii mass-media nu vor avea acces pe terminalul Otopeni şi nici în incinta unităţilor sanitare care vor prelua pacienţii”, a precizat Ministerul sănătăţii într-un comunicat de presă remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

O echipă mixtă a Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Afacerilor Externe, compusă dintr-un reprezentat MAE şi cinci medici români, s-a deplasat, în perioada 26-29 decembrie 2011, la Tripoli, pentru a stabili, cu sprijinul Ambasadei României, termenii acordării de ajutor umanitar Libiei. Delegaţia a fost condusă de subsecretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.

Echipa medicală a examinat la Tripoli aproape 100 de pacienţi libieni răniţi în urma conflictului dintre grupările revoluţionare şi forţele loiale regimului Gadhafi. În urma evaluărilor şi triajului medical, 42 de răniţi din diverse oraşe libiene vor fi preluaţi şi trataţi în spitale din România. Aceştia ajung în România în prima jumătate a lunii ianuarie 2012, transportul fiind asigurat de partea libiană, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Guvernul României a aprobat, la 21 decembrie 2011, acordarea de asistenţă umanitară unor răniţi din Libia.

Cele mai citite

De la Expoziția Dali, la spiritul “vitraliului în 8”

În toiul unui Florar (cum i se mai zice popular lunii mai), am uitat să ne bucurăm ochii și să ne fericim sufletul cu...

Ciolacu știe mai bine decât ambasadoarea SUA când vom scăpa de vize. Ambasadoarea vorbea de anul 2025, Ciolacu e sigur de anul 2024. Tot...

Premierul Marcel Ciolacu are o versiune mai optimistă decât ambasadoarea SUA cu privire la momentul în care cetățenii României vor fi scutiți de vizele...

Acțiune masivă împotriva contrabandei și evaziunii fiscale. Aproape 100 de percheziții în toată țara

O operațiune masivă, cu 91 de percheziții și 25 de mandate de aducere, se derulează pe întreg teritoriul României, în scopul combaterii contrabandei, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă