18.9 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialPrietenii au ADN apropiat

Prietenii au ADN apropiat

 

Oamenii au tendinţa de a-şi alege prieteni care le sunt apropiaţi genetic, într-o asemenea măsură încât persoanele din acelaşi cerc social pot fi la fel de apropiate din acest punct de vedere ca verişorii de gradul al patrulea, potrivit unui studiu publicat luni în Statele Unite. 

Acest studiu are la bază datele recoltate de Framingham Heart Study realizat în statul american Massachusetts, care a analizat aproape 1,5 milioane de markeri genetici provenind de la participanţii la studiu şi de la cunoştinţele acestora. Autorii studiului, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) și citat de Mediafax, s-au concentrat pe un grup de 1.932 de indivizi. Ei au comparat perechi de prieteni fără legături de rudenie cu perechi de persoane străine unele de altele.

Indivizii aparţinând aceluiaşi cerc social au în comun circa 1% din totalul genelor, iar acest procent este mult mai mare decât în cazul persoanelor care nu au legături de prietenie între ele.

Acest procent de similarităţi genetice “este la acelaşi nivel cu acela al verişorilor de gradul al patrulea”, au subliniat autorii studiului.

Chiar dacă genele comune reprezintă doar 1% şi procentul pare foarte mic, “pentru geneticieni este o cifră semnificativă”, a explicat unul dintre autorii studiului, Nicholas Christakis, profesor de sociologie, biologie a evoluţiei şi medicină la Universitatea Yale.

“Într-o anumită manieră, reuşim, dintr-o mulţime de posibilităţi, să îi alegem ca prieteni pe oamenii care seamănă cu familia noastră”, a adăugat acesta.

Cei mai mulţi dintre participanţii la acest studiu au fost persoane caucaziene de origine europeană.

Potrivit cercetătorilor americani, aceste analize au arătat că legăturile genetice dintre prieteni sunt mai puternice decât cele pe care specialiştii s-ar aştepta să le găsească între persoanele care au strămoşi comuni sau la oamenii care se înconjoară de indivizi din acelaşi grup etnic ca şi ei.  

Cele mai citite

Dispută Brazilia-Israel: Președintele Lula da Silva și-a revocat ambasadorul de la Tel Aviv

Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva l-a revocat pe ambasadorul său în Israel și l-a trimis în calitate de reprezentant special la Geneva,...

Exigență în ipocrizia învățământului superior românesc

Suntem din nou la coada Uniunii Europene, în ceea ce privește educația populației, după cum relevă ultimele date publicate de Eurostat, dar acest lucru,...

Israelul justifică acțiunea militară de la Rafah împotriva Hamas prin existența unor tuneluri sub frontiera egipteană

Israelul afirmă că există tuneluri sub frontiera egipteană cu Fâşia Gaza pentru a justifica ofensiva sa la Rafah împotriva Hamas, a acuzat miercuri "o...
Ultima oră
Pe aceeași temă