30.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia – Ucraina, ziua 827. Voluntarii ruși din "Freedom of Russia Legion" donează echipament...

Rusia – Ucraina, ziua 827. Voluntarii ruși din „Freedom of Russia Legion” donează echipament pentru armata Ucrainei

Cetățeni ruși care fac parte din gruparea „Freedom of Russia Legion” au prezentat o donație de echipamente militare care urmează să fie livrate armatei ucrainene.

Evenimentul s-a desfășurat la Sofia, anunță, în ziua de 30 mai 2024, agenția de presă Novinite din Bulgaria. În fața faimoasei catedrale „Alexander Nevsky” din Sofia au fost aduse șase automobile de teren, vopsite în culori de camuflaj, asemeni automobilelor militare.

Alături de automobile erau câțiva membri ai grupării „Freedom of Russia Legion”, cu fețele parțial acoperite, pentru a-și proteja identitatea. Ei au declarat că echipamentul pe care îl prezintă „a fost procurat și adaptat pentru a răspunde exigențelor liniei frontului, unde Legiunea este angajată în luptă împotriva armatei ruse”.

„Freedom of Russia Legion” este o grupare din care fac parte cetățeni ai Rusiei sau etnici ruși, care luptă în Ucraina împotriva militarilor ruși. Gruparea s-ar fi înființat în martie 2022, deci imediat după ce Rusia a pornit războiul din Ucraina. „Freedom of Russia Legion” are sediul în Ucraina și este integrată în „Legiunea Internațională” a Ucrainei. Din imaginile postate pe internet reiese că gruparea „Freedom of Russia” se identifică printr-un steag în culorile alb – albastru – alb (spre deosebire de drapelul național al Rusiei, care este alb – albastru – roșu).

La Sofia, membrii grupului „Freedom of Russia Legion” au precizat că, alături de automobilele de teren, ei au intenția să trimită armatei ucrainene drone și îmbrăcăminte termică. Donatorii au precizat că nu vor livra arme.

Un blog ucrainean dezvăluie că ar exista chiar trei grupuri distincte de voluntari ruși care luptă contra regimului Putin. Aceste grupuri ar fi „Freedom of Russia Legion”, „The russian Volunteer Corps” și „The Siberia battalion”.

Primele două grupări sunt formate în principal din cetățeni ai Rusiei sau din ruși cu reședința în Ucraina. Unii dintre acești ruși ar fi luptat alături de armata Ucrainei încă din anul 2014, de la momentul în care Rusia a ocupat peninsula Crimeea. Cea de-a treia grupare ar fi formată din locuitori proveniți din Iakutia și Buriația – teritorii aflate în estul Siberiei, care solicită independența acestor teritorii față de Rusia și care consideră că o victorie a Ucrainei împotriva Rusiei i-ar ajuta să-și atingă aspirațiile pentru independență. Iakutia reprezintă cam o cincime din teritoriul Federației Ruse.

Citește și:

Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă