28.3 C
București
vineri, 21 iunie 2024
AcasăSpecialPreşedintelui Republicii Libaneze, Michel Sleiman, face o vizită în România

Preşedintelui Republicii Libaneze, Michel Sleiman, face o vizită în România

Preşedintele Republicii Libaneze, Michel Sleiman, face o vizită oficială în România în perioada 27-29 februarie, urmând să se întâlnească, la Bucureşti, cu omologul român, Traian Băsescu.

“La invitaţia preşedintelui României, Traian Băsescu, în perioada 27-29 februarie a.c., preşedintele Republicii Libaneze, Michel Sleiman, va efectua o vizită oficială în România. Cu ocazia vizitei, vor avea loc convorbiri oficiale între preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Michel Sleiman, urmate de o declaraţie de presă comună”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit comunicatului, “în cadrul întrevederilor la cel mai înalt nivel, vor fi abordate teme de actualitate aflate pe agenda bilaterală şi internaţională, cu accent pe dezvoltarea cooperării dintre cele două ţări în sectoare economice de interes comun”.

Cele mai citite

Italia afirmă că țările UE vor furniza până la 60% din împrumutul de 50 de miliarde de dolari pentru Ucraina

Țările Uniunii Europene sunt pregătite să furnizeze până la 60% din împrumutul de 50 de miliarde de dolari pe care Grupul celor șapte democrații...

Momente de groază pentru fostul fotbalist Roberto Baggio. A fost sechestrat în propria casă

Joi seară, în timpul meciului Italia - Spania (0-1) de la EURO 2024, fostul fotbalist italian Roberto Baggio și familia sa au fost sechestrați...

Ciucă și Ciolacu se visează Nicușori

Tandemul Ciu-Cio, care a ținut România într-o stabilitate ce a detonat toate prețurile și a adus țara la cel mai înalt nivel de îndatorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă