25.9 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialPreședintele catalan Artur Mas, judecat pentru referendumul de independență

Președintele catalan Artur Mas, judecat pentru referendumul de independență

Tribunalul Superior de Justiție din Catalonia a admis luni plângerile formulate împotriva preşedintelui catalan Artur Mas pentru organizarea, la 9 noiembrie, a votului simbolic privind independenţa regiunii, la sesizarea procurorului naţional, relatează AFP.

Citește și: Tribunalul constituţional spaniol interzice organizarea referendumului în Catalonia

Această instanţă, singura competentă pentru anchetarea liderului naţionalist Artur Mas, a reţinut 32 de proceduri judiciare împotriva acestuia din urmă, potrivit unui comunicat, la peste o lună de la organizarea acestuui vot simbolic care a fost interzis de Tribunalul Constituţional, la cererea Guvernului spaniol.

Tribunalul catalan a convocat o reuniune plenară a camerei civile şi a camerei penale pentru a decide calea de urmat în privinţa procedurilor, inclusiv sesizarea Parchetului naţional. Parchetul naţional a anunţat la 21 noiembrie lansarea unor proceduri judiciare împotriva lui Artur Mas, vicepreşedintei Cataloniei Joana Ortega şi consilierei regionale pentru Educaţie Irene Rigau.

Citește și: SPANIA: Justiţia opreşte VOTUL SIMBOLIC privind independenţa Cataloniei

Potrivit Parchetului, organizarea, în special în şcoli, a acestei consultări interzise a constituit un act de nesupunere civică, precum şi un abuz de putere şi o uzurpare a autorității.

Disputa dintre Madrid şi Guvernul regional catalan asupra organizării consultării privind independenţa acestei puternice regiuni din nord-estul Spaniei de 7,5 milioane de locuitori a început în urmă cu peste un an. În primă fază, Artur Mas şi-a anunţat dorinţa de a organiza un referendum pe tema independenţei, considerat anticonstituţional de Madrid. În pofida refuzul puterii centrale, el a anunţat organizarea referendumului la 9 noiembrie.

Tribunalul Constituţional l-a suspendat la sfârşitul lui septembrie. Madridul consideră că numai spaniolii pot să se pronunţe asupra viitorului unei regiuni.

Citește și: Spania: Parlamentul Cataloniei aprobă un REFERENDUM pentru independenţă

Mas a decis atunci să organizeze un vot simbolic, care de asemenea a fost interzis de Tribunalul Constituţional. Cu toate acestea, Guvernul catalan a încălcat interdicţia. "Nu înţeleg (aceste plângeri). Dar aceasta este realitatea şi respect pe deplin hotărârile instanţelor judecătoreşti", a declarat Mas pentru presă.

Aproape 2,3 milioane de persoane au participat într-o ambianţă mai degrabă festivă la această consultare neoficială care a mobilizat în principal simpatizanţi ai cauzei separatiste. Aproximativ 1,8 milioane s-au exprimat în favoarea separării Cataloniei de Spania.

Cele mai citite

Jaqueline Cristian, eliminată de la Roland Garros

Jaqueline Cristian a fost eliminată în runda inaugurală a turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după ce a pierdut în două seturi,...

Atac cu cuțitul în metroul din Lyon! Trei persoane rănite

Trei persoane au fost rănite duminică într-un atac cu cuțitul în metroul din orașul francez Lyon, au anunțat autoritățile, potrivit Reuters. Un suspect a fost...

Surpriză pe Wembley! Manchester United a învins-o pe rivala City și a cucerit Cupa Angliei

Manchester United a cucerit Cupa Angliei după ce s-a impus cu scorul de 2-1 în finala disputată în compania marei rivale Manchester City, pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă