21.3 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialPop: ANI să facă dovada că ştiam că voi fi anchetat

Pop: ANI să facă dovada că ştiam că voi fi anchetat

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, cere conducerii ANI să facă dovada că el ştia de două sau trei săptămâni că urma să fie declarat incompatibil, cum afirmă preşedintele ANI, Horia Georgescu, pe care îl acuză că se implică în campania electorală, informează Mediafax.

Liviu Pop a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la USL Arad, că a “constatat cu tristeţe” că preşedintele ANI, Horia Georgescu, “nu a învăţat ce înseamnă o funcţie publică apolitică şi continuă atacurile electorale”.

Pop a spus că, referitor la persoana sa, “ANI s-a implicat într-o chestiune pur electorală” şi că îi cere lui Georgescu să facă dovada faptului că el ştia de două sau trei săptămâni că urma să fie declarat incompatibil.

“Preşedintele ANI are iarăşi o problemă cu miniştrii, mai ales cu persoana mea, şi îi cer public să facă dovada a ceea ce a spus, că miniştrii ştiau ce urmează să facă ANI. Să demonstreze că am fost informat de ANI în vreun fel, să facă dovada publică. Este o nouă minciună aruncată în spaţiul public. Am aflat de această incompatibilitate din presă, nu am fost informat oficial despre conflictul de interese”, a spus Liviu Pop.

Ministrul i-a cerut lui Georgescu “să dovedească cei 300.000 de euro pe care i-a luat de la părinţi cu împrumut, dacă tranzacţiile sunt legale” şi “să-şi vadă de instituţia pe care o conduce, nu să se implice în campania electorală”.

Citeşte şi: Cum vrea Ovidiu Silaghi să DEMONSTREZE că este NEVINOVAT

Horia Georgescu: Miniştrii acuzaţi de incompatibilitate au TERGIVERSAT răspunsurile la investigaţiile ANI

Pop a mai spus că, după modul în care a procedat ANI privind persoana sa, instituţia ar trebui să emită comunicate de presă pentru fiecare cetăţean cercetat.

Miniştrii incompatibili fuseseră informaţi de acuzaţiile ANI în urmă cu două – trei săptămâni, însă apărările lor au venit, nu întâmplător, cu două – trei zile înainte de începerea campaniei, când ANI a emis comunicatul, declara preşedintele instituţiei, Horia Georgescu, la Gândul Live.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, declara, miercuri, că mesajul politic al demnitarilor acuzaţi de ANI de incompatibilitate, după emiterea comunicatului de presă, a fost unul voit.

“ANI a primit apărările celor trei miniştri cu două, respectiv trei zile înainte de emiterea comunicatului de presă. Aceste persoane ştiau de două, trei săptămâni că există o problemă, pentru că fuseseră informaţi prin scrisoare recomandată, aşa cum prevede legea. Nu întâmplător au trimis documentele justificative către ANI astfel încât să se ajungă cât mai aproape de campanie”, susţinea Georgescu.

Preşedintele ANI spunea că după ce demnitarii şi-au exprimat opiniile, instituţia a mai primit şi de la alte instituţii ale statului câteva documente relevante care au adus lămuriri.

“Aceste documente ne-au parvenit în 8 noiembrie şi, potrivit procedurii, se emite un raport şi apoi facem comunicatul”, relata Horia Georgescu, precizând că investigaţiile au fost începute cu “ceva săptămâni în urmă”.

Preşedintele ANI adăuga că investigaţiile ANI au pornit în urma unor sesizări din oficiu, dar şi după ce au fost făcute sesizări.

ANI a anunţat în 9 noiembrie, prima zi a campaniei pentru alegerile parlamentare, că a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către miniştrii Eduard Raul Hellvig, Ovidiu Silaghi şi Liviu Pop şi de către secretarul general adjunct al Guvernului, Sorin Dan Mihalache.

În acelaşi timp, Agenţia Naţională de Integritate l-a reclamat la Parchetul instanţei supreme pe Liviu Pop, întrucât în calitate de ministru interimar al Educaţiei ar fi avantajat patrimonial Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, unde a fost secretar general anterior preluării portofoliului ministerial.

Preşedintele Traian Băsescu declara, luni seară, că i-a transmis lui Ponta o scrisoare în care i-a cerut să analizeze situaţia celor patru membri ai Cabinetului, spunând că viza şi o remaniere.

Dan Mihalache a fost singurul care a fost demis, însă pentru declaraţii referitoare la parteneriatul strategic cu SUA.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă