18.9 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialPoliţişti de frontieră ultragiaţi în misiune

Poliţişti de frontieră ultragiaţi în misiune

În timp ce verificau mai multe persoane suspecte de furt, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost agresaţi verbal de un bărbat.

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa au verificat miercuri seară, la ora 18.00, pe drumul limitrof canalului Dunăre – Marea Neagră, în dreptul podului Agigea, o autoutilitară marca Mercedes Benz în care se aflau trei persoane. La control s-a constatat că în autovehicul se aflau 38 de saci de plastic încărcaţi cu îngrăşământ chimic (uree) şi 20 de saci încărcaţi cu cereale. Şoferul a prezentat un document de însoţire a mărfii care prezenta urme de falsificare, declarând că produsele i-au parvenit în urma unor operaţiuni de curăţare a două barje ancorate în Portul Constanţa. Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de uree şi cereale, în greutate de aproximativ 2,5 tone, iar autoutilitara a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor.

O jumătate de oră mai târziu, în timp ce efectuau cercetarea la faţa locului, poliţiştii de frontieră au fost interpelaţi de şoferul unui autoturism marca BMW înmatriculat în Bucureşti, care a început să le aducă injurii şi ofense. Bărbatul, cunoştinţă cu cele trei persoane aflate în autoutilitara marca Mercedes, a încercat să-i împiedice pe reprezentanţii Gărzii de Coastă să continue cercetările în respectivul caz, proferând diverse ameninţări. Pentru comportamentul său violent, acesta a fost imobilizat şi condus pentru cercetări la sediul P.P.F. Constanţa Sud Agigea. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit persoanei un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. Cele trei persoane din autoutilitară, domiciliate pe raza judeţului Constanţa vor fi cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi furt calificat.    

 

Cele mai citite

Captură de peste 4 milioane euro în portul Constanța. Poliţiştii de frontieră au descoperit 18.000 de parfumuri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, colaborând cu inspectori de la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa, au descoperit un transport impresionant de...

Colegiul Medicilor se contrazice cu Rafila în privința poliței de asigurare

Colegiul Medicilor a transmis, sâmbătă, o reacție la declarațiile ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, privind noua lege a malpraxisului, conform g4media.ro. Ministrul Rafila a declarat vineri...

Emmanuel Macron va fi în vizită în Germania pentru trei zile. Tema întâlnirii este parteneriatul central al UE, cel franco-german

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi Brigitte Macron urmează să efectueze o vizită de stat în Germania, începând de duminică şi până marţi - programată...
Ultima oră
Pe aceeași temă