32.1 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialPloieşti: Zeci de pompieri au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a...

Ploieşti: Zeci de pompieri au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins trei locuinţe

Un incendiu a izbucnit, vineri dimineaţă, la trei locuinţe din municipiul Ploieşti, iar la faţa locului au intervenit aproape 80 de pompieri, acţiunea acestora fiind însă foarte dificilă deoarece hidranţii supraterani erau îngheţaţi, potrivit Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, incendiul, a cărui cauză nu se cunoaşte, a izbucnit în jurul orei 06.00 şi s-a extins foarte repede, în condiţiile în care între construcţiile din zonă nu există distanţa minimă legală.

La faţa locului au intervenit aproape 80 de pompieri cu opt autospeciale de lucru cu apă şi spumă. Acţiunea a fost foarte dificilă întrucât hidranţii stradali supraterani amplasaţi în zonă erau îngheţaţi, iar incendiul se manifesta la înălţime, focul cuprinzând mansardele celor trei locuinţe.

Raluca Vasiloae a precizat că a existat riscul propagării incendiului şi la casele din jur.

Familiile care locuiesc în casele afectate de incendiu au fost evacuate, astfel încât nu există victime.

Pompierii nu au putut stabili încă la care din cele trei locuinţe a izbucnit incendiul şi nici cauza acestuia, astfel că s-a format o comisie care anchetează incidentul.

Focul a fost stins după o intervenţie care a durat mai bine de o oră, însă pompierii au rămas la locul intervenţiei pentru a înlătura efectele incendiului.

Cele mai citite

MAE anunță că s-a autosesizat privind dispariția a trei persoane, posibil cetățeni români, în apele fluviului Natisone, în Italia

Ministerul Afacerilor Externe(MAE) anunță, sâmbătă dimineața, că s-a autosesizat în urma informațiilor privind dispariția a trei persoane, posibil cetățeni români, în apele fluviului Natisone,...

Evenimente de Ziua Copilului în București

Numeroase evenimente au fost pregătite pentru copii, în Bucureşti, cu ocazia zilei de 1 Iunie, printre care "Porţi deschise" la Camera Deputaţilor, o nouă...

Cum ar putea Nicușor Dan să elimine și mafia din fotbal

Ilustrație: Marian Avramescu Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, se laudă în campania electorală pentru un nou mandat de edil-șef că a oprit mafia...
Ultima oră
Pe aceeași temă