21.5 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialPetrolul ar putea dispărea în următorii 50 de ani, potrivit unui studiu...

Petrolul ar putea dispărea în următorii 50 de ani, potrivit unui studiu HSBC

În 50 de ani nu vor mai exista zăcăminte de petrol exploatabile pe Terra, chiar dacă cererea de ţiţei nu va înregistra creşteri, anunţă, luni, Le Monde, citând un raport al HSBC, a doua bancă din lume, potrivit NewsIn.

“Suntem convinşi că nu vor mai fi mai mult de 50 de ani de petrol”, a susţinut, într-un interviu, unul dintre specialiştii în economie globală ai HSBC, care a contribuit la realizarea studiului.

Adaptarea la dispariţia treptată a petrolului va fi lungă, presiunea asupra carburanţilor fosili putând fi în acelaşi timp constantă şi dureroasă, deoarece preţul petrolului este sensibil la orice dezechilibru, cât de mic, între cererea şi oferta de energie, se arată în raport.

“Există o soluţie”, potrivit HSBC, “dar este puţin probabil ca noile realizări în domeniul eficienţei energiei, precum şi dezvoltarea surselor energetice cu emisii reduse de carbon să se materializeze fără o presiune asupra creşterii şi mai puternice a preţurilor combustibililor fosili.”

Alternativele, ca biocombustibilii şi petrolul de sinteză, obţinut din cărbune, ar compensa o scădere a producţiei convenţionale de petrol, dar numai în cazul în care preţul mediu al petrolului depăşeşte 150 dolari pe baril, arată raportul. În lipsa unor resurse energetice suficiente, Europa va fi “marele perdant”, menţionează studiul, avertizând că existenţa deficitului de petrol nu înseamnă că “ameninţarea încălzirii globale” se îndepărtează.

HSBC se alătură, potrivit Le Monde, unei lungi liste de organizaţii şi personalităţi care au semnalat în ultima vreme riscurile unei grave penurii de petrol: Lloyd’s, Chatham House, Pentagon, Departamentul de Energie al SUA, Bundeswehr, directorul ştiinţific al Agenţiei Internaţionale a Energiei etc.

HSBC subliniază că riscurile unui deficit de petrol persistă chiar şi în condiţiile în care cererea rămâne constantă, deşi, potrivit datelor Agenţiei Internaţionale a Energiei (AIE), în 2011 cererea de petrol va creşte cu 1%, la 89,4 milioane de barili pe zi, faţă de 87,9 milioane de barili pe zi în 2010. Producţia mondială de petrol a atins deja maximul istoric, a consemnat AIE, ultimul său raport anual.

Cele mai citite

Toni Greblă, AEP: Aproximativ 100 de milioane de buletine de vot, tipărite şi distribuite pentru alegerile din 9 iunie

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunţat marţi că aproximativ 100 de milioane de buletine de vot au fost tipărite pentru alegerile din...

Numărul angajaţilor care se întorc la birou este în continuă creştere (analiză)

Numărul angajaţilor care se întorc la birou este în continuă creştere, biroul fiind acum perceput nu doar ca un centru de cost, ci mai...

Consiliul de Securitate ONU se reunește de urgență după bombardamentul israelian de la Rafah

Consiliul de Securitate al ONU va avea o reuniune de urgență, în ziua de 28 mai 2024, în care va discuta atacul aerian executat...
Ultima oră
Pe aceeași temă