15.7 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecial"Peripetii la colegiu" - Film-emblema pentru adolescenti

“Peripetii la colegiu” – Film-emblema pentru adolescenti

"Peripetii la colegiu" vorbeste despre anii de liceu, nu aceia cu "emotii la romana", ci cu batai cu mancare, petreceri desucheate, betii si sex in grup. Este genul de film la care se uita amuzati tinerii si cu nostalgie cei care erau adolescenti in anii ’70-’80.

In toamna lui 1978, 10.000 de cearceafuri si cam tot atatia oameni s-au adunat la Universitatea Wisconsin in incercarea de a realiza cea mai mare "toga party" organizata vreodata. Acest lucru se intampla dupa ce in vara respectiva rulase pe marile ecrane "Peripetii la colegiu", filmul-emblema despre petrecerile de acest tip.
Este pelicula care l-a facut celebru pe regretatul John Belushi si a descoperit alte talente, precum Karen Allen, Tom Hulce (viitorul Mozart din "Amadeus") sau Kevin Bacon. Cu o coloana sonora care prefigura succesul "Blues Brothers", o ambianta sexy si un sfarsit delirant, "Peripetii la colegiu" este o celebrare a anarhiei de la cap la coada. Spiritele rebele de astazi pot considera filmul putin invechit, insa majoritatea audientei il vede inca excentric.

Naratiunea incepe inocent, cu doi "boboci" care incearca sa se inroleze intr-o fratie din campus. Vor afla ca nu sunt destui de buni pentru nici una, cu exceptia "Delta House", o alcatuire de studenti incorecti si incorigibili, unde membrul cel mai inteligent este de-a dreptul stupid. Decanul scolii e hotarat sa evacueze Delta din campus, iar restul filmului devine un razboi amuzant sau grotesc intre cele doua parti. Umilirea rivalilor, starea de ebrietate, comportamentul animalic sunt cu siguranta printre cele mai joase forme de umor, dar reprezentau unica forma de rebeliune disponibila in campusurile de baieti. In cativa ani acestia vor fi persoane respectabile –  doctori, avocati, politicieni, oameni de afaceri – dar la 19 ani fac glume infantile si rautacioase.

Unii critici au considerat filmul prea ieftin si incurcat. John Landis isi aminteste ca nu s-ar fi gandit sa fie regizorul filmului, dar a acceptat pentru ca nimeni nu a vrut sa preia un scenariu atat de ciudat. Cum studioul i-a oferit mai putin de 3 milioane dolari, a apelat la un numar mare de actori necunoscuti si a filmat direct in campusul Universitatii din Oregon. Comedia a avut totusi un succes imens de public si a castigat mai mult de 90 milioane de dolari in primul an.

"Am incercat sa aducem pe ecran arhetipuri, nu indivizi izolati. Otter, Flounder, Bluto sunt personaje pe care oricine le-a cunoscut la un moment dat in viata reala", a spus Chriss Miller, co-scenarist al filmului. Bluto Blutarsky are unul dintre cele mai puternice portrete ale filmului – este scarbos, obraznic, fara masura in tot ce face. Mai mult mormaie decat vorbeste, avand un monolog de proportii doar spre final, cand il incurajeaza pe un membru demoralizat al Delta sa se razbune pe decan.

Ceata de semi-infractori este eroina filmului, asa ca pelicula nu are nici urma de moralitate. Este doar o fantezie comica cu mesaj antiinstitutional, care i-a atras pe tineri. Scenariul a fost scris de trei colaboratori ai revistei americane umoristice "National Lampoon" (Harold Ramis, Douglas Kenney si Chris Miller), ca o continuare a razboiului dus de aceasta revista cu atitudinile respectuoase legate de cultura, femei, animale, persoane de culoare…

Experienta adevarata a lui Chris Miller ca membru al fratiei Alpha-Delta intre 1960-1963 a stat la baza comediei. Intamplarile reale depasesc cu mult actiunea din film, fiind atat de perverse sau dezgustatoare incat nu au putut fi incluse in scenariu. Miller a scos pe piata o carte despre povestea extrem de depravata a gruparii respective.

"Peripetii la colegiu" a fost un deschizator de drumuri al comediilor legate de viata de licean. De cate ori in campusurile americane aveau loc ritualuri de initiere, sex in grup sau petreceri excesive, filmul revenea in memorie. Pelicula a inspirat o suita de alte "comedii animalice" legate de viata adolescentilor. Ideile sale au fost reluate in filme precum "Academia de Politie", "Co-ed Fever" sau "Barul lui Porky"; mai mult, pentru a obtine succesul financiar al acestei comedii, toate cele care i-au urmat au fost realizate cu bugete restranse. Regizorul filmului "Razbunarea tocilarilor", Jess Kanew, isi aminteste ca studioul i-a cerut textual sa ii aduca un alt "Peripetii la colegiu", asa ca a facut un film numai cu batai cu mancare si concursuri de baut bere.

Coloana sonora a filmului, un amestec de rock si blues, a fost compusa de celebrul Elmer Bernstein, care pana atunci a lucrat pentru filme extrem de serioase, precum "Sa ucizi o pasare cantatoare". La insistentele regizorului, care i-a explicat ca desi face o comedie isi doreste o muzica dramatica, Bernstein a acceptat afacerea. Influenta lui a fost imensa, astazi majoritatea comediilor trecand de la muzica nostima la cea tensionata. Iar Bernstein a lucrat de atunci inca zece ani pentru comedii.

Peripetii la colegiu
Comedie, SUA, 1978.
Durata: 1h 49min.
Regia: John Landis.
Cu: John Belushi, Tim Matheson, John Vernon

Cele mai citite

Oamenii legii au descoperit aproximativ 6.000 de litri de motorină în urma unor percheziții domiciliare

La data de 17 mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub coordonarea procurorilor...

Bayer Leverkusen, singura echipă din istoria Bundesligii care încheie sezonul neînvinsă

Bayer Leverkusen, campioana în premieră a Bundesligii, a devenit prima echipă din istoria campionatului de fotbal al Germaniei care încheie un sezon fără nicio...

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat dejucarea unei tentative de lovitură de stat

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat duminică că a dejucat o tentativă de lovitură de stat, la care au participat atât străini, cât...
Ultima oră
Pe aceeași temă