19.1 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialPentru sezonul rece: pilote şi pături

Pentru sezonul rece: pilote şi pături

Se întâmplă ca în iernile geroase să nu avem în locuinţele noastre temperaturile optime. Una dintre soluţii este să recurgem la învelitori care să ne ofere confort şi un somn odihnitor.

Dacă la prima vede­re pilotele par foar­te asemănă­toa­re, ei bine, exis­tă diferenţe ma­jore. În primul rând, le diferenţiază materialul din care sunt realizate, apoi dimensiunile, culorile şi modul în care sunt fabricate. ­Pilotele pot fi confecţionate din fibre sintetice, puf de gâscă, microfibre şi lână prelucrată industrial.

Pilotele realizate din microfibre tratate septic au greutate uşoară şi preţ accesibil. Cele din puf de gâscă sunt considerate cele mai călduroase. Pilotele din fibre sintetice prezintă avantajul de a se întreţine uşor, au greutate redusă şi asigură o bună aerisire, dar sunt mai puţin rezistente în timp. Pe lângă tipul texturii, este importantă şi cantitatea. Pentru a ne încălzi în nopţile de iarnă, pilota trebuie să conţină 490 g/mp de umplutură. Dacă o doriţi mai suplă, alegeţi una cu 430 g/mp. O cantitate de 380 g/mp este recomandată dacă în cameră sunt temperaturi mai ridicate.

Când cumpăraţi o pilotă, este indicat să vă gândiţi la următoarele aspecte:

– anotimpul pentru care vreţi să o cumpăraţi, deoarece există pilote pentru anotimpul cald şi pentru cel rece. O alegere inteligentă este pilota pentru patru anotimpuri, compusă din două pilote: una de vară, cu umplutură subţire, şi una de primăvară/toamnă, cu umplutură medie. Cele două se pot cupla pentru a obţine o pilotă groasă, de iarnă;

– dimensiunile pe care doriţi să le aibă. Se recomandă ca dimensiunile pilotei să fie mai mari decât ale patului. Un pat de 140 cm lăţime necesită o pilotă de 240x220cm, pentru unul de 160 cm, pilota trebuie să aibă 226×220 cm.

– materialul din care e realizată.

Atenţie!

Pilotele care au feţe casetate sunt considerate mai bune deoarece um­plutura nu se strânge ­în­tr-un singur loc, rămânând într-un strat uniform pe toată suprafaţa acesteia.

Păturile

Aspectul estetic al păturilor scoate în evidenţă principala piesă de ­mobilier a dormitorului, şi anume patul. Atenţie la materialele din care sunt fabricate! Cele realizate din fibre acrilice sunt mai călduroase decât cele din lână şi au avantajul că sunt mai uşoare şi se pot spăla la maşină. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă