O expozitie extrem de interesanta, in acelasi timp document de istorie a artei romanesti de azi, este deschisa la etajul 3 al Teatrului National din Bucuresti, in organizarea Muzeului National de Arta Contemporana. Titlul expozitiei acopera si nu acopera semnificatia ei: „Sculptori romani din exil”.
Cei trei mari artisti ale caror lucrari pot fi vazute la TNB fac parte din aceeasi generatie, sunt cu totii nascuti in deceniul 4 al secolului trecut: Roman Cotosman, George Apostu si Paul Neagu, cei doi din urma nemaifiind, din nefericire, in viata. In ceea ce priveste arta lor, fiecare isi are specificul sau.
Paul Neagu, autorul enigmaticelor „Hyphen”-uri, dar si al artei pipaibile, in favoarea careia publica un manifest in „Romania literara” din 1990, este prezent in prima sala din expozitie cu o multime de schite, texte, manifeste, dar si intr-un film care te trimite cu gandul la marii avangardisti ai secolului XX. Este limpede ca Paul Neagu a ramas toata viata sa un revoltat impotriva academismului, a conformismului artistic, a conformismului de orice tip. Motivul crucii, care apare si in discul din Piata De Gaulle, apare deseori in ebosele sale din expozitia de la TNB. Sala care-i este dedicata e o scurta monografie Paul Neagu, deopotriva utila si placuta ochiului unui privitor, la randul lui, fara prejudecati.
O sala extrem de austera, dupa izbucnirea din sala Paul Neagu, adaposteste lucrarile severe, abstracte, ale lui Roman Cotosman, unele dintre ele amintind de arta anilor in care se nastea artistul, de un constructivism asumat, dand impresia cautarii unei esente numai de artist banuite. Roman Cotosman, membru candva al grupului constructivist timisorean „1+1+1”, alaturi de Constantin Flondor si Stefan Bertalan, se infatiseaza aici cu lucrari care experimenteaza lumina si culoarea pura, unica.
George Apostu, in cea de-a treia sala, este infatisat publicului cu lucrari in lemn, seria „Tata si fiu”, un fel de sobor al batranilor. Aici, arta sculptorului e mai aproape de materie, desi forma este epurata, dincolo de limitele figurativului fiind semnele pe care artistul, in mod evident, le cauta. O mare parte a spatiului dedicat lui George Apostu prezinta lucrari de mai mici dimensiuni, in piatra sau marmura, unele trimitand cu gandul la Brancusi. Fotografiile care-l infatiseaza pe artist in atelierul sau de la Paris sau, inainte, in tara, completeaza aceasta expozitie, care este, in fond, un omagiu. Am stat mai bine de trei ore in expozitia celor trei mari, Neagu-Cotosman-Apostu, si n-am vazut in tot acest timp decat o singura vizitatoare, desi este vorba despre arta adevarata, despre trei artisti care au locuri importante in arta lumii, nu doar in cea romaneasca. E drept, expozitia nu e anuntata decat printr-un mic afis la intrare si, in plus, vizitatorul neavizat nu gaseste nici o informatie despre cei trei artisti in expozitie.
