22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialPalat de un miliard de dolari pentru Putin

Palat de un miliard de dolari pentru Putin

Premierul rus Vladimir Putin construieşte un palat luxos, în valoare de peste un miliard de dolari, pe coasta Mării Negre, relatează NewsIn citând Sofia News Agency.

“Un palat imens, în stil italian, este în curs de construcţie pe coasta Mării Negre, pentru a fi folosit de premierul Vladimir Putin”, a declarat n om de afaceri rus, Serghei Kolesnikov.

El a precizat că palatul este construit în apropiere de Soci, în mare parte cu bani donaţi de oameni de afaceri ruşi şi că au fost investiţi, până în prezent, peste un miliard de dolari.

“Corupţia este evidentă şi este jenantă şi stânjenitoare pentru marea noastră ţară”, a scris Kolesnikov într-o scrisoare adresată preşedintelui rus Dmitri Medvedev, citând un studiu recent al Transparency International, potrivit căruia corupţia în Rusia se ridică la 250 – 300 de miliarde de dolari anual.

Potrivit unei surse ruse, Putin ar putea folosi palatul de pe malul Mării Negre pentru a primi oaspeţi în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă din 2014, ce vor avea loc la Soci.

Un purtător de cuvânt al lui Putin a negat acuzaţiile. “Putin nu a avut niciodată nicio legătură cu această clădire”, a spus el.

Cele mai citite

Universitatea Craiova – „U” Cluj, în finala barajului pentru Conference League. „Șepcile Roșii” au învins Oțelul

Ultima echipă care va reprezenta România în cupele europene se va decide dintre Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, după ce formația antrenată de Ioan...

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...

Accident suspect în apele teritoriale românești. O navă dinspre Ucraina a ciocnit un alt vas dar și-a continuat drumul până în Bulgaria

O navă care plecase din Ucraina, purtând pavilionul Insulelor Comore, a ciocnit un vas sub pavilionul Tanzaniei, în apele teritoriale românești, în dreptul orașului...
Ultima oră
Pe aceeași temă