Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra’ad Al Hussein, a considerat joi ‘ilegale’ expulzările colective de migranţi cuprinse în proiectul de acord dintre Ankara şi UE, care prevede printre altele returnarea de solicitanţi de azil sirieni în Turcia, relatează AFP, citată de Agerpres.
‘Proiectul de acord între UE şi Turcia ridică o serie de îngrijorări serioase (…) Sunt extrem de îngrijorat cu privire la posibilele expulzări colective şi arbitrare, care sunt ilegale’, a declarat Zeid Ra’ad al Hussein, în faţa Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva. ‘Restricţiile la frontiere’ care nu iau în considerare parcursul fiecărui individ ‘încalcă dreptul internaţional şi european’, a insistat el.
El a afirmat că intenţionează să discute aceste probleme cu oficialii europeni în cadrul vizitei sale la Bruxelles de la începutul săptămânii viitoare, înaintea summitului european din 17 şi 18 martie. ‘Astăzi, prin încălcarea principiilor fundamentale ale solidarităţii şi demnităţii umane şi a drepturilor omului, cursa care vizează respingerea acestor oameni se accelerează’, a declarat Zeid, subliniind ‘generozitatea’ cu care Germania a primit circa un milion de migranţi anul trecut şi ‘eforturile’ Greciei, în 2015, pentru a împiedica ca aceştia să fie reţinuţi sau trimişi înapoi.
Miniştrii de interne ai UE se reunesc joi la Bruxelles pentru a discuta din nou despre criza migranţilor, în special despre măsurile controversate aflate în curs de negociere cu Turcia, în condiţiile în care ruta Balcanilor a fost închisă. Partea cea mai spectaculoasă a proiectului de acord UE-Turcia, contestată de ONG-uri şi care nu este susţinută de toate cele 28 de state membre ale UE, prevede retrimiterea în Turcia a tuturor migranţilor care sosesc ilegal în Grecia, inclusiv a sirienilor care fug de războiul din ţara lor.