29.1 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialNouă curse vor ajunge întârziat pe "Henri Coandă", neputând decola de la...

Nouă curse vor ajunge întârziat pe “Henri Coandă”, neputând decola de la destinaţie, din cauza ceţii

Nouă curse aeriene înregistrează întârzieri, luni dimineaţă, la aterizarea programată pe Aeroportul “Henri Coandă” din Bucureşti, aeronavele neputând decola încă de la destinaţie din cauza ceţii din Capitală, a declarat Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al aeroportului, transmite Mediafax.

Potrivit lui Valentin Iordache, cursele care nu au putut încă decola sunt şase ale companiei Tarom şi trei ale unor companii din Moldova, Ucraina şi Turcia.

Aeronavele care nu au plecat încă de la destinaţie erau programate să ajungă pe “Henri Coandă”, luni dimineaţă, după ora 7.00, astfel că vor avea întârzieri la aterizare şi, implicit, şi la plecare.

Cursele care decolează de pe aeroportul bucureştean respectă graficul orar, mai puţin cursele corespondente celor care nu au aterizat încă.

Cele mai citite

Accident rutier cu 12 răniți în București. A fost implicat un microbuz cu muncitori nepalezi. Șoferul ar fi consumat alcool

12 oameni au fost trimiși la spital în urma unui accident rutier care s-a produs în centrul Bucureștiului în noaptea de duminică spre luni,...

Cum se modifică Legea achizițiilor publice

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a pus în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de urgență care va modifica Legea achizițiilor publice, informează o știre...

Aurelian Pavelescu (PNȚCD), candidat la Președinția României: Dreptul european este aplicabil doar dacă nu încalcă norma constituțională

Aurelian Pavelescu, președintele PNȚCD și candidat la Președinția României, consideră că dreptul european este aplicabil în România doar dacă nu contravine Constituției României. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă